Interveniţi cu suveranitate, în caz de incendii

tro_blog_brandschutzübung_banner

Pompierii noştri înfruntă zi cu zi pericole şi greutăţi considerabile. În cazul unui incendiu real, trebuie să ştie exact cum să acţioneze în mod suveran, astfel încât să salveze cât mai multe persoane din pericolul focului.

Desigur, în caz de incendiu, pe primul loc stă evacuarea oamenilor. De aceea, în primul rând se verifică dacă în clădirea aflată în flăcări mai există persoane. Această căutare este îngreunată de fumul care se adună în caz de incendiu. Pentru a face faţă cu succes unei situaţii reale, personalul de specialitate trebuie să facă exerciţii în situaţii cât mai asemănătoare unui incendiu. Cu ajutorul unui simulator de ceaţă şi fum FS200 de la Trotec obţineţi condiţii foarte asemănătoare cu cele dintr-un incendiu real: un fum dens.

Interveniţi suveran în caz de pericol
În cazul unui incendiu, priveliştea e dezolantă: clădirea e în flăcări, iar la geam se văd oameni cerând ajuto: sunt prinşi de flăcări şi nu pot săscape singuri din acest infern. Acum este momentul în care ajutorul trebuie să vină rapid: dacă oameni vor respira acest fum dens, vor pierde cunoştinţa în scurt timp, astfel că va deveni mult mai greu să fie găsiţi în timp util, să fie transportaţi rapid din clădirea în flăcări, şi cel mai important – să nu moară asfixiaţi. Un astfel de scenariu face parte din exerciţiile de zi cu zi ale pompierilor, căci sarcina principală nu e cea de a stinge flăcările, ci de a salva în primul rând oamenii: clădirea va trebui cercetată, pentru a găsi oamenii care se mai află blocaţi în ea. Desigur, şi stingerea incendiului e foarte importantă, nu în cele din urmă existând pericolul de extindere al incendiului şi către clădirile învecinate.

Atât identificarea oamenilor aflaţi încă în clădire, cât şi identificarea sursei incendiului au loc în ceaţa şi fumul flăcărilor. Pompierii poartă măşti de protecţie, iar uneori datorită fumul văd doar câţiva centrimetri.

Pe lângă funcţionarea perfectă a aparaturii, e necesar şi know-how-ul: exerciţiile efectuate în situaţii simulate dau pompierilor siguranţa de a acţiona suveran în cazul real. La aceste simulări există persoane care joacă rolul victimelor accidentate, iar cu ajutorul simulatorului de ceaţă se obţine fumul, asemănător celui din incendiu.

Simulatorul de ceaţă şi fum FS200
Datorită simulatorului de ceaţă şi fum FS200 de la Trotec aveţi garantată producerea unui fum dens, artificial, în mod constant, astfel că pompierii vor putea executa exerciţiul de pregătire în condiţii apropiate de cele reale. Şi la finele exerciţiului trebuie să existe fum suficient, pentru că se va proba şi evacuarea fumului, cu ventilatoare.

Acest simulator de ceaţă şi fum FS200 are o construcţie uşoară, din aluminiu, putând fi transportat de către o singură persoană. La faţa locului se va debloca suportul pentru rezervorul de fluid. Capacitatea turbinei suflante şi a pompei de fluid poate fi reglată fără trepte, independent una faţă de cealaltă. Astfel aveţi o producţie de fum adaptată necesarului impus de exerciţiul efectuat, iar pompierii dvs. vor învăţa ce înseamnă o intervenţie suverană!

 

Reţeta secretă: apa curată

tro_blog_suppen_banner

Sunteţi iubitor de supe şi ciorbe? Atunci sunteţi cu siguranţă intersat să aflaţi câteva sfaturi practice, utile pentru o bucătărie gustoasă!

Apa utilizată pentru a găti o supă sau o cirbă are un rol important asupra gustului. Pentru a obţine apă curată, trebuie doar să daţi drumul la apă în bucătărie, să umpleţi o cană cu apă şi să o purificaţi utilizând un stic Secosan.

Apa curată: reţeta secretă
Tocmai atunci când afară e frig şi umed, iubitorii de supe se bucură să savureze o supă caldă şi gustoasă. Există multe reţete, dacă tocmai veniţi de la un concediu la mare, poate că veţi prefera o supă uşoară, cremoasă, cu crabi. După zile în care aţi mâncat mai degrabă mâncăruri grele, veţi prefera o supă clară de legume. Dacă vă simţiţi atacat de gripă, veţi recurge cu siguranţă la o supă caldă de pui.

Sfaturi utile
Cât de diferite sunt reţetele de supe şi ciorbe, toate au ceva în comun: toate se bazează pe apă. Pentru ca o supă să iasă gustoasă, nu trebuie să se facă economie de ingrediente de valoare. Apa curată, pură, dă gust supei, prin faptul că pune în evidenţă gustul legumelor sau al cărnii utilizate. În plus, este şi sănătoasă.

Izvorul din bucătăria dvs.
Astfel aveţi întotdeauna apă curată la discreţie: umpleţi rezervoare de sticlă cu apă de la robinet şi introduceţi în ele un stic Secosan. În câteva ore, datorită acestor sticuri veţi avea apă curată. Sticurile Secosan lucrează cu ioni de argint, care protejează apa de germeni şi bacterii. Fără adaosuri chimice! Odată introdus în rezervor, sticul lucrează luni de zile, tot ceea ce trebuie să faceţi, este doar să umpleţi recipientul, când acesta s-a golit. Astfel aveţi un izvor de apă curată chiar la dvs. în bucătărie!

Achiziţionaţi un stic Secosan în shop-ul nostru online.

Aer uscat pentru parcurile auto

tro_blog_entfeuchtung-einsatzfahrzeuge_banner

În parcurile auto se pune un accent mare pe curăţenia utilajelor. Ele vor fi din când în când curăţate, ca şi parte componentă a măsurilor de întreţinere. Adesori se vor curăţa suprafeţele de încărcare, pentru a pregăti maşinile pentru următoarea utilizare.

Rezultatul cărăţeniei e vizibil însă abea după ce apa s-a uscat. Doar prin uscarea maşinilor le puteţi apăra de efectul coroziunii. Dacă utilizaţi după spălare un dezumidificator industrial al seriei DH de la Trotec, sunteţi în siguranţă.

Aer uscat? Desigur!
Deşeurile sunt nu doar gunoaie, ele ascund şi multe resurse. Multe dintre acestea pot fi extrase şi prelucrate economic. Separarea deşeurilor e astfel importantă, de aceea utilajele specializate sunt concepute pentru o transportare separata a diverselor tipuri de deşeuri. Pentru a putea răspunde corect la solicitările şi sarcinile de zi cu zi, întreţinerea şi curăţenia e importantă.

Datorită curăţeniei acestor utilaje, puteţi lucra corect. Dar doar atunci când puneţi accent şi pe uscarea utilajelor, pentru a evita deteriorarea şi coroziunea, apariţia ruginii. Cine lasă un utilaj proaspăt spălat într-un garaj rece, se expune în timp riscului coroziunii. Metalul rugineşte, tehnica se deteriorează sub influenţa umezelii, materialele textile devin îmbâcsite şi umede.

Dezumidificatoarele industriale sunt soluţia
Dacă angajaţii dvs. curăţă utilajele cu ajutorul apei, atunci aveţi nevoie de un dezumidificator industrial, pentru a le usca rapid. Consultaţi oferta pentru un dezumidificator industrial DH, pentru parcul dvs. auto.

Dezumidificatoarele staţionare extrag umiditatea din aer. Modelele seriei DH vă ajută să păstraţi valoarea maşinilor şi utilajelor dvs., protejându-le de coroziune. Aceste dezumidificatoare industriale au o capacitate mare de dezumidificare, şi la temperaturi scăzute.

Avantaje:
* Capacitate foarte mare de dezumidificare
* Protejeaza contra coroziunii
* Utilizare staţionară, şi la temperaturi scăzute
* Instalare rapidă
* Funcţionare complet automată, întreţinere scăzută
* Eficienţă energetică prin recuperarea căldurii

Consultaţi în shop oferta noastră bogată de dezumidificatore industriale Trotec!

Cum se utilizează corect aparatele de aer condiţionat?

tro_blog_umgang-klimageraete_banner

Anotimpul aerelor condiţionate a început! Cum se poziţionează un aer conditionat? Cum e cel mai efectiv? Ce temperatură trebuie setată? Cum se curăţă un aer condiţionat?

Noi vă oferim răspunsuri la aceste întrebări, şi vă prezentăm cele 8 sfaturi importante, pentru ca un aparat de aer conditionat să funcţioneze performant.

Aparate de aer condiţionat: cum funcţionează corect

Poziţionarea: unde stă o climă?
Desigur puteţi poziţiona aerul condiţionat acolo unde arată cel mai bine şi unde nu vă stă în drum. Totuşi, există reguli ce trebuie să le respectaţi:

* Pentru o evacuare corectă a aerului, clima trebuie să stea poziţionată cu gura de ieşire a aerului către cameră.
* Distanţa faţă de perete trebuie să fie de minim 20 cm, pentru ca aerul să poată circula corect.
* Înainte de a porni clima, verificaţi ca filtrul de aer să fie poziţionat la partea de admisie aer, în caz contrar, lamelele se vor umple de praf, fapt ce va duce la scăderea efectivităţii.

Scăderea temperaturii: care e reglarea corectă?
Desigur aparatele de aer condiţionat nu vor aduce iarna în casa dvs. Pentru a avea o temperatură răcoroasă, plăcută, trebuie ca

* Toate ferestrele şi uşile să fie închise, imediat ce porniţi clima.
* Să reglaţi temperatura dorită doar atât de jos cât e necesar. Astfel economisiţi energie şi menţineţi scăzută poluarea conoră.

Evacuarea aerului cald: cum instalez furtunul?
De regulă, furtunul trebuie să treacă printr-o fereastră. Odată cu aerul cald se va evacua şi umiditatea condensată, care se formează când aerul umed şi cald din încăpere intră în contact cu vaporizatorul. Pentru crăpătura ferestrei e valabil:

* Etanşaţi-o cât mai bine, pentru a evita ca aerului cald să intre înapoi în cameră. Cel mai practic e să folosiţi un AirLock 100 pentru a etanşa fereastra.

Cum se întreţine aerul condiţionat?
Desigur, nimeni nu întreţine aşa de corect clima precum profesioniştii. Şi dvs. puteţi însă şi trebuie să executaţi câteva operaţii:

* Schimbaţi regulat filtrul de aer, căci doar cu un filtru curat va lucra aparatul de aer condiţionat în mod eficient şi economicos. Filtrul sau canalele de aer murdare împiedică circulaţia aerului, şi bacteriile se vor înmulţi cu spor. Aceasta va duce în timp la un miros specific.

Lucrările complexe, precum umplerea cu agent de răcire va trebui să le lăsaţi în seama specialiştilor. De aceea, ultimul nostru sfat este:

* Lăsaţi un specialist să verifice din când în când clima dvs.

Consultaţi în shop ofertele noastre pentru aparate de aer condiţionat.

Fitness în sala preferată

tro_blog_entfeuchtung-fitnessstudio_banner

Un studio de fitness trebuie să aibă nu doar aparate moderne şi valorase, ci şi o climă plăcută, aer proaspăt şi uscat. Această climă plăcută o obţineţi cu dezumidificatoare Trotec. Pe lângă faptul că oferă o climă plăcută pentru sportivi, protejează şi aparatele de coroziune.

Există diferse motive pentru care vizităm sala de fitness. Unii caută un loc în care să se distanţeze de problemele de zi cu zi, şi să se relaxeze. Alţii pun accent pe aspectul sănătăţii. Unii doresc însă să se antreneze intens, pentru o creştere a masei musculare, iar alţii iubesc aspectul social la diverse traininguri şi cursuri sportive. Indiferent care e motivul care v-a condus în sala de sport: cu siguranţă veţi dori să aveţi un aer plăcut şi curat.

Dacă atunci când intraţi într-o sală de sport vă loveşte un miros stătut şi umed, dispare cheful de a face sport. Adevărul e că acolo unde mulţi oameni fac sport, creşte umiditatea. Dacă nu se iau măsuri contra mirosurilor şi umidităţii, nu e posibilă o climă adecvată sportului.

Ca şi administrator al unei astfel de săli de fitness va trebui să atrageţi clienţii dvs. cu ajutorul unui personal de specialitate, competent, cu ajutorul aparatelor performante şi moderne, precum şi printr-o climă plăcută. Pentru a avea o climă corespunzătoare, aveţi nevoie de aparatele noastre, de exemplu dezumidificatoarele seriei TTK-S şi TTK-E.

Climă plăcută, prin apăsare de buton
Deservirea acestor dezumidificatoare Trotec e simplă: le poziţionaţi în nişele din sala dvs., le porniţi, iar umiditatea excesivă va fi extrasă din aer şi evacuată direct într-un rezervor integrat. Desigur, puteţi opta şi pentru evacuarea apei direct prin furtun, în canalizare. Datorită dimensiunilor compacte, se integrează bine în aspectul general, nu trebuie să le ascundeţi sau să le mascaţi. Dacă va trebuie să le mutaţi într-un alt loc, nicio problemă: aceste dezumidificatoare mobile pot fi uşor transportate. Sportivii dvs. vor simţi imediat influenţa plăcută şi motivantă a unei clime uscate.

Alegerea modelului potrivit
Doriţi să dezumidificaţi un spaţiu mare, pe o perioadă mai îndelungată? Indiferent cât de mare e încăperea dvs. şi cât de frecventată este, noi avem soluţia potrivită pentru toate situaţiile. Consultaţi ofertele individuale ale modelelor de dezumidificatoare TTK-S şi TTK-E: la fiecare model estre trecută recomandarea noastră referitoare la suprafaţa încăperii pentru care sunt indicate. De exemplu, TTK 29 E e recomandat pentru încăperi de max. 15 mp, iar TTK 70 E pentru cele de max. 45 mp.

Avantajele dezumidificatoarelor Trotec:
* Economie de spaţiu – compacte
* Design atractiv
* Deservire rapidă
* Puternice şi economice
* Oferă o climă plăcută
* Protejează structura construcţiei şi inventarul
* Raport optim preţ calitate

Consultaţi oferta noastră de dezumidificatoare.

 

 

Capacitate maximă, într-un format compact

tro_blog_dh25s_banner

Noul dezumidificator industrial DH 25 S de la Trotec e acum pe stoc. Direct din producţie, dezumidificatoarele stau acum la dispoziţia dvs. Astfel a crescut oferta noastră de dezumidificatoare industriale, care era şi până acum una bogată!

Fiind cel mai mic dezumidificator cu condensare al seriei DH-S, dezumidificatorul DH 25 S are o capacitate de dezumidificare de max. 40 litri pe zi. În plus, este foarte compact şi economic.

Puternic şi compact
Acest dezumidificator idustrial DH 25 S este foarte economic, specializat pentru utilizarea industriala. În depozite, hale de producţie este un adevarat profesionist, care usucă aerul şi protejează astfel marfa şi bunurile valoroase. Umiditatea excesivă poate face daune respectabile, atât la produse, maşini cât şi în substanţa construcţiei.

DH 25 S e un model în care puteţi avea încredere la operaţiile de dezumidificare industrială, şi se bucură de un raport excelent preţ – calitate. Datorită capacităţii de dezumidificare de max. 40 l/zi, este recomandat pentru utilizare în încăperi de până la 600mc.

Utilizare inteligentă
Deservirea e foarte simplă. La acest dezumidificator DH 25 S puteţi controla umiditatea aerului prin alegerea valorii cu ajutorul higrostatului integrat. Desigur, este posibilă şi utilizarea permanentă, indiferent de umiditatea aerului. Umiditatea, coroziunea şi mucegaiul nu mai au astfel nicio şansă.

Consultaţi oferta noastră avantajoasă de dezumidificatoare industriale, precum şi pentru DH 25 S!

Cu apa proaspata puteti invinge distantele

tro_blog_urlaubsfahrten_banner

Atunci cand plecati la drum lung, aveti nevoie de apa proaspata. Oboseala isi spune in timp cuvantul, iar pauzele devin necesare. Apa curata este importanta pentru a mentine organismul sanatos si concentratia maxima.

De obicei, nu avem de suportat calatorii pe distante foarte lungi, dar atunci cand mergem in concediu, de exemplu, se poate intampla sa petrecem ceasuri intregi in masina, calatorind spre tinta vacantei. Si din motive profesionale se poate intampla sa trebuiasca sa infruntam calatorii lungi, de exemplu in deplasari. Drumul poate deveni monoton, iar plictiseala, rutina si oboseala isi pot spune din pacate cuvantul. Datorita faptului ca nu ne miscam, ci stam doar in masina, oboseala poate sa duca la scaderea gradului de reactie si a concentratiei, lucru ce poate fi fatal, nu doar pentru noi, ci si pentru alte persoane ce iau parte la traficul rutier.

Planificati pauze si apa proaspata
Pentru a preintampina rutina, oboseala si diminuarea concentratiei, se recomanda pauzele in aer liber si consumul de lichide. Deja dupa o ora si jumatate, concentratia poate sa scada drastic. De aceea trebuie sa faceti pauze regulate. E important sa va miscati in aer liber, sa faceti cativa pasi pentru a va dezmorti picioarele. In pauze puteti sa si mancati precum si sa consumati lichide. Pregatiti-va din timp un mic cos de picnic, cu alimente bogate in vitamine si lichide proaspete. Fructele uscate, painea din cereale integrale sunt satioase, dar nu obosesc.

Sursa de energie
In loc sa beti multa cafea si cola, mai bine beti apa proaspata: luati cu dvs. cantitate suficienta de apa. Apa e o sursa de energie, si stimuleaza concentratia. Ca si sofer, la calatorii mai lungi, ar trebui sa beti pana la un litru si jumatate de apa. Umpleti acasa o sticla cu apa si utilizati un stic Secosan potrivit. Acesta va proteja apa si o va pastra curata, impiedicand inmultirea germenilor si microbilor, chiar daca sticla va sta in bataia soarelui.

Consultati in shop oferta noastra de sticuri Secosan si menajati-va sanatatea band apa pastrata astfel curata!

 

Simularea profesională a unui incendiu

tro_blog_Rauchgassimulator-FS200_banner

În cazul în care apar probleme tehnice sau un incendiu în interiorul unui tren, în acesta se extinde un fum dens, îngreunând evacuarea. În aceste situaţii, personalul trenului trebuie să se ocupe de călători. Pentru ca acesta să fie pregătit pentru situaţia critică, se execută simulări profesionale de incendiu. La acestea se utilizează un simulator de ceaţă şi fum FS200 de la Trotec.

Nu doar accidentele pot fi cauza pentru care trebuie evacuat un tren in scurt timp. De exemplu, şi o frână defectă care a luat foc poate fi cauza evacuării, la fel ca şi o climă defectă, care scoate fum. Chiar şi un scan poate lua foc, iar pasagerii trebuie să fie evacuaţi rapid, pentru că fumul e dăunător sănătăţii. Nu e uşor, în astfel de condiţii complexe, să se execute evacuarea sigură a pasagerilor, pentru că fumul dens îngreunează vizibilitatea în compartimente.

Pentru ca angajaţii căilor ferate să poată face faţă acestei solicitări, se execută şcolarizări speciale de simulare a incendiului şi situaţiei periculoase. La aceste simulări pentru training se prepară într-o parte a trenului un fum dens, pentru a avea o situaţie cât mai asemănătoare cu cea reală.

Pe coridoarele înguste se va genera un fum dens, o ceaţă, utilizând un apărat special, un simulator de ceaţă şi fum FS200. Aparatul compact, uşor de transportat, poate fi poziţionat rapid în compartimentul în care doriţi să efectuaţi simularea şi exerciţiul de evacuare a călătorilor. Cu doar puţine mişcări veţi debloca suportul pentru rezervorul de lichid, astfel că puteţi monta rezervorul necesar pentru simulare. În funcţie de necesităţi, veţi putea utiliza turbina sau pompa de lichid, desigur fără trepte, căci astfel veţi putea adapta producţia de fum la necesităţile actuale. Legătura inteligentă dintre turbină, încălzire şi pompă, pentru că FS200 nu trebuie încălzit ulterior. Astfel se va produce fum în mod constant, uniform, iar exerciţiul poate dura ore în şir.

Consultaţi în shop oferta noastră pentru un simulator de ceaţă şi fum FS200.

 

Ce trebuie să ştim despre un aer condiţionat?

tro_blog_sommeranfang_pac-serie_banner

Vine vara, şi odată cu ea, şi necesitatea utilizării unei clime. Acasă, în birou, în magazine şi în instituţii: aparatele de aer condiţionat se fac apreciate de către toţi cei care suferă pe timp de caniculă. Puteţi acum respira din nou uşuraţi!

După cum se ştie, un ventilor nu răceşte aerul, ci doar îl pune îm mişcare. De aceea, pentru a vă putea bucura de o temperatură plăcută acasă, în birouri sau în ateliere, aveţi nevoi de un aparat de aer condiţionat. Trotec vă explică funcţionarea unei clime, ce tehnici există şi care e rolul labelului energetic. Astfel veţi fi convinşi de faptul că aparatele de aer condiţionat PAC sunt alegerea potrivită.

Vara: sezonul aerului condiţionat
Cine recurge la soluţia de a utiliza un aer condiţionat, obţine o climă potrivită exact acolo unde aveţi nevoie de ea. Prin simplă apăsare de buton, aveţi aer răcoros. Dacă aveţi un aparat mobil, îl puteţi poziţiona după necesităţi, în încăperea în care tocmai vă aflaţi. Modelele mobile sunt silenţioase, şi uşor de întreţinut.

Cum funcţionează o climă?
Un aparat de aer condiţionat deţine un circuit rece propriu. Un agent răcitor va fi  folosit, acesta la temperaturi scăzute se va evapora cu preluarea căldurii. Aerul din încăpere va fi condus pe la vaporizatorul în care se află agentul de răcire. Agentul de răcire preia căldura din aer, de care are nevoie pentru evaporare. Astfel, aerul se răceşte în mod simţitor.

Condensatorul climei atrage agentul de răcire aflat în formă de aburi şi îl condensează. Datorită presiunii înalte creşte temperatura, iar agentul de răcire atinge o temperatură mai mare. Pentru această procedură e nevoie de curent. Agentul de răcire ajunge la schimbătorul de căldură extern. Acolo cedează căldura care a fost extrasă din aerul din încăpere. Agentul de răcire devine din nou lichid. La final scade presiunea înaltă a agentului de răcire, prin ventil. După aceea va începe întregul cirtuit de la început.

De unde vine aerul?
Există două metode de a răci cu ajutorul unui aparat de aer condiţionat mobil. La tehnica având un singur furtun, aerul va fi extras direct din încăpere, printr-o deschidere. La tehnica având două furtune, toate elementele circuitului de răcire se află sub carcasă. Prin primul furtun se va extrage aer şi ghidat pe la condensator. Căldura preluată va fi evacuată prin cel de al doilea furtun.

Consumul energetic
Desigur, funcţionalitatea şi calitatea tehnică e importantă la efecutarea unei achiziţii, dar şi consumul energetic are un rol important. Pentru ca utilizatorii să poată face alegerea corectă, EU a introdus labelul energetic. Producătorii sunt obligaţi să însemneze aparatele de climă cu acest label, pe care se vor trece consumul aparatului. O simplă privire pe acest label vă ajută să faceţi alegerea corectă.

Consultaţi seria PAC
În shop-ul nostru online veţi găsi o gamă largă de aparate de aer condiţionat: pentru fiecare gust, soluţia potrivită!

Corturi de calitate, la prețuri de ofertă

tro_blog_arbeitszelte_banner

Aveți nevoie de un cort de lucru și montaj, care să fie robust și totuși ușor, absolut impermeabil și totodată simplu de montat? Aveți nevoie de un cort care să protejeze muncitorii de frig și să le ofere o protecție sigură? Atunci trebuie să alegeți un cort de la Trotec!

Acum este momentul potrivit pentru a face o achiziție rentabilă: în shop-ul nostru online veți găsi multe modele de corturi profesionale la un preț excelent, datorită reducerilor acoradate. Avem și modele de expoziție, care au fost o dată desfăcute și montate.

Calitate la preț redus!
Corturile de montaj de la Trotec sunt de calitate, fiind potrivite pentru o utilizare în construcții și montaje în aer liber, oferind protecția necesară muncitorilor. Consultați în shop-ul nostru online www.trotec24.ro reducerile acordate penmtru modelele de expoziție: acum puteți achiziționa calitate, la un preț redus! Profitaţi acum! E vorba de modele ce prezintă urme reduse de uzură şi utilizare.

Cine doreşte să achiziţioneze un cort pentru lucrările de construcţii şi montaj, sau de exemplu pentru lucrările de montaj din sectorul feroviar, are nevoie de modele de calitate, care să reziste la condiţiile specifice domeniului de lucru, şi care să fie totuşi uşor de transportat precum şi de montat.

Modelele noastre sunt construite din polistiren de calitate, având cusături şi fermoare de calitate, care nu lasă apa să treacă în interior. Modele cu dimensiuni diferite garantează faptul că dvs. veţi avea la dispoziţie întotdeauna cortul care să se potrivească ca şi mărime la aplicaţia şi necesităţile dvs.

Consultaţi oferta noastră de modele de exepoziţie
Aruncaţi o privire în shop-ul nostru online. Aici veţi o găsi o paletă bogată de corturi Trotec: corturi de lucru şi montaj, corturi pentru construcţii căi ferate, sau panouri de protecţie vizuală. Profitaţi acum de reduceri!