Serie practică: aerul prost îmbolnăveşte. Prea mult CO2, prea puţin oxigen

tro_blog_schlechte_luft_0_banner

Aerul curat e important pentru sănătate: mai ales în încăperile în care se află multe persoane, aerul va fi rapid consumat, iar concentraţia de CO2 va creşte rapid. O soluţie este aerisirea regulată şi suficientă, şi mai bine, o aerisire conform normelor DIN!

Aerisirea conform normelor DIN pune în evidenţă importanţa aerului curat pentru experţii unui climat sănătos. La creşterea concentraţiei de CO2 în aer, oamenii reacţionează cu oboseală crescută şi o scădere a eficienţei. Aerul va fi resimţit ca fiind consumat şi greu. Controlul calităţii aerului şi a concentraţiei de CO2, de exemplu cu ajutorul monitorului de CO2 BZ25 sau cu data loggerul de CO2 BZ30 de la Trotec, sunt o soluţie de început. Standardele DIN uşurează totodată punerea în aplicare a măsurilor, prin indicarea limitelor recomandate. Acestea indică exact cât de des şi cât de lung va trebui aerisită o încăpere, pentru a garanta o calitate ridicată a aerului.

Indicaţiile normelor DIN 1946-6

Fereastra va trebui să o deschideţi zilnic de 4 ori:

  • în iunie, iulie sau august minim 30 de minute
  • in septembrie şi mai, 20 de minute
  • în octombrie şi aprilie, 15 minute
  • în noiembrie şi martie, 10 minute
  • în decembrie până în februarie, 5 minute

Chiar dacă nu sunteţi acasă în timpul zilei, va trebui să aerisiţi de 3 ori: cel mai bine o dată dimineaţa, şi de două ori seara. Important este să deschideţi fereastra larg, şi nu doar să o crăpaţi, şi să opriţi în acest timp încălzirea. Dacă seara faceţi şi baie, desigur aveţi nevoie de o aerisire mai îndelungată.

Aerisiţi cu fereastra deschisă larg

În plus, experţii recomandă aerisirea prin curent, prin deschiderea ferestrelor care stau faţă în faţă. Astfel se formează un curent care transportă mai rapid aerul consumat spre afară. Cine nu are ferestre sau uşi aflate faţă în faţă, ar trebui să aerisească un timp mai lung. În plus, puteţi economisi energie, dacă pe perioada aerisirii închideţi încălzirea, respectiv dacă aerisiţi când caloriferele sunt reci.

Aerisire mai lungă după reabilitare

Dacă s-a executat o reabilitare prin izolare sau înlocuire a ferestrelor, trebuie să aerisiţi mai îndelungat, pentru că nu mai are loc un schimb de aer prin crăpături.

Depistaţi consumatorii de CO2

Monitorul de CO2 BZ25 e recomandat pentru utilizarea în birouri, şcoli sau gradiniţe: acesta măsoară concentraţia de CO2 din aer, într-un tact de 2 secunde. Acest indicator este un ajutor de orientare. Dacă valoarea este critică, atunci se recomandă clar aerisirea! Acest fapt va fi uitat deseori în şcoli sau birouri. BZ25 vă ajută să vă amintiţi.

Data logger de calitate aer BZ30 e instrumentul combinat ideal pentru arhitecţi, experţi şi fiecare inginer de instalaţii de climă şi aerisire. BZ30 măsoară concentraţia de CO2, temperatura şi umiditatea aerului, şi salvează până la 50.000 de valori. Astfel sunt posibile măsurările pe perioade îndelungate.

Aer curat – soluţii inovative Trotec

Consultaţi în shop oferta noastră de monitoare CO2, precum şi gama noastră vastă de instrumente de măsurare a temperaturii şi umidităţii din aer.

 

Noul dezumidificator electric TTK 65 E

tro_blog_ttk65e_banner_ro

Dezumidificatorul TTK 65 E de la Trotec sare în evidență prin designul său elegant și totodată neutral, precum și prin funcțiunile sale bogate. În plus, vă oferim un preț deal excelent!

Dezumidificatorul electric TTK 65 E se integrează în orice locuință, cu designul său neutral. Dezumidificatorul păstrează uscate încăperi de până la 110 m³, cu o capacitate zilnică de dezumidificare de 20 de litri. Toate reglările le puteți efectua simplu, direct de la panoul de deservire. În plus, pe ecranul citeț puteți citi permanent valorile actuale de umiditate în aer.

Utilizare simplă

Datorită higrostatului încorporat, păstrarea uscată a încăperilor funcționează în mod automat. Desigur, dezumidificatorul poate funcționa și permanent. Egal ce program alegeți, ventilatorul reglabil pe trei trepte poate fi optimal adaptat fiecărei încăperi. Prin timer e posibilă și comanda flexibilă, cu declanșare reglată în timp.

Practic este și afișajul situației filtrului, unde se va indica necesitatea de curățare a filtrului de aer. Dotarea este completată de dezghețarea electronică automată, butonul de semnalizare a rezervorului plin, precum și deconectarea automată la umplerea acestuia. Dacă nu e posibilă golirea regulată a rezervorului, TTK 65 E deține și un racord pentru montarea unui furtun pentru evacuarea externă a apei. Foarte practic, mai ales la casele de vacanță.

Patru avantaje practice:

  • Panoul de deservire ușor de întreținut și de utilizat
  • Afișaj al necesității curățării filtrului
  • Afișaj LED al umidității actuale din încăpere
  • Debit mare de recirculare a aerului

Consultați oferta noastră deal pentru dezumidificatorul TTK 65 E.

Noul termometru alimentar BP2F: acum pe stoc!

tro_blog_thermometer-bp2f_banner_ro

Noul termometru culinar BP2F de la Trotec este pe stoc! Acest termometru combină două măsurări ale temperaturii alimentelor, fiind perfect adaptat diferitelor sectoare de activitate: producători sau firme de transport, comerţ sau gastronomie, inspectori alimentari.

Cu ajutorul termometrului BP2F puteţi combina două măsurări la alimente, toate valorile măsurate fiind afişate pe ecranul digital. Astfel funcţionează un instrument combinat: prin infraroşu se va măsura temperatura la suprafeţe, rapid şi fără atingere, într-un domeniu de până la +280°C. Temperatura interioară va fi măsurată întrun domeniu de la -40 °C până la +200 °C. Mai ales la recepţia alimentelor se va putea scana rapid temperatura la suprafaţă a diverselor alimente sau ale întregului palet. Senzorul rabatabil face posibilă şi măsurarea în interior a temperaturii, de exemplu a cărnii sau cărnaţilor. Acest senzor e utilizat deseori atunci când la măsurarea  temperaturii la suprafaţă nu atinge limita superioară sau inferioară. În acest caz este utilă măsurarea temperaturii interioare.

BP2F pentru controlul respectării valorilor HACCP

La alimente sunt valabile liniile directoare HACCP pentru respectarea unui domeniu de temperatură sub 4 °C şi peste 60 °C, ca şi o măsură importantă pentru a împiedica apariţia şi înmulţirea microorganismelor periculoase pentru sănătate. Pentru a putea supraveghea respectarea acestei norme, instrumentul are o alarmă reglabilă pentru valori MIN şi MAX. Aceasta face posibilă verificarea rapidă a respectării lanţului frigului la produsele congelate, de exemplu în cantine, precum şi a respectării temperaturii minime de fierbere.

În plus, lanterna integrată face posibilă luminarea produselor de măsurat, iar după executarea măsurării e posibilă o curăţare uşoară a aparatului robust, cu protecţie IP65. Datorită senzorului rabatabil, instrumentul combinat BP2F e foarte compact şi comod la transport.

Pe cât de precise sunt valorile obţinute, atât de uşor este aparatul în deservire: la rabatarea senzorului, termometrul alimentar BP2F se activează automat, iar măsurarea cu infraroşu se porneşte prin apăsare pe buton.

Avantaje practice:

  • Combinarea într-un aparat a două măsurări: cu infraroşu şi cea cu senzor de contact
  • Măsurarea temperaturii interioare într-un domeniu de la -40 °C până la +200 °C, cu infraroşu a temperaturii la suprafaţă până la +280 °C
  • Unitate compactă extremă a aparatului, prin senzor de temperatură rabatabil şi cu protecţie de blocare
  • Lanterna LED integrată pentru luminarea alimentelor de măsurat

Serie practică: aerul prost îmbolnăveşte

tro_blog_schlechte_luft_0_banner

Deşi ştim că aerul stătut nu e prielnic pentru sănătate, renunţăm prea des să aerisim în camera noastră, chiar dacă aerul miroase a mâncare, e prea umed sau miroase chiar a mucegai. Rezultatul sunt durerile de cap. Această serie practică de la Trotec se concentrează pe tema aerului sănătos acasă şi în birou, căci aerul prost îmbolnăveşte.

Experţii sunt de părere că cei care rămân o perioadă mai lungă într-o încăpere prost aerisită sau încărcată cu substanţe nocive, se supun unui pericol de îmbolnăvire. Explicaţia are în vedere faptul că noi petrecem tot mai mult timp în încăperi închise. Având în vedere faptul că petrecem peste 90% din timpul nostru în spaţii închise. Motivele pentru care aerul devine stătut sunt desigur multiple. Cu ajutorul seriei noastre practice puteţi identifica problemele, explica motivele şi identifica soluţiile pentru a creşte calitatea aerului respirat.

Obţineţi informaţiile necesare

O aerisire insuficientă este motivul cel mai des întâlnit pentru un aer stătut în încăpere. De aceea vom publica capitolul „Prea mult CO2, prea puţin oxigen”, ca prim episod al seriei nostre practice. Având în vedere faptul că o concentraţie prea mare de CO2 nu e cauza singulară pentru durerile de cap, vom ataca tema din toate punctele de vedere:

  • Episodul 2 tratează întrebarea privitoare la influenţa umidităţii şi temperaturii aerului asupra calităţii aerului
  • Episodul 3 e didicat plantelor din cameră, aliatul nostru nr. 1 contra aerului prost
  • Episodul 4 enumeră cele mai bune sfaturi contra aerului uscat: o temă importantă la începutul perioadei de încălzire
  • Episodul 5 tratează problema mirosurilor şi tematica soluţiilor technologice inovative
  • Episodul 6 pune în focus igrasia şi mucegaiul, inamicul nostru periculos!
  • Episodul 7 explică de ce alergenii pun în pericol nu doar sănătatea celor alergici şi cum ne putem apăra de cele mai mici particule.

Aveţi încredere în soluţia profesională!

Trotec oferă soluţii mobile pentru climă. Cu ajutorul ofertei noastre bogate de dezumidificatoare, aparate de aer condiţionat, precum şi instrumente de măsură, vă oferim întotdeauna soluţia potrivită pentru aplicaţia dorită. Acasă sau la birou, încăperi mici sau mari, la noi găsiţi soluţia economică pentru un aer curat şi plăcut. Informaţii suplimentare găsiţi în magazinul Trotec!

Identificați rapid erorile la instalaţiile eoliene

tro_blog_windkraftanlagen_banner

Forța cu care vântul acționează asupra unei instalații eoliene este enorm. De aceea, elementele de construcție care sunt produse din materiale compozite trebuie să fie într-o stare ireproșabilă. Chiar și cele mai mici erori de material pot duce la apariția avariilor, de ex. crăpături, pauze în producție, până la ruperea paletelor rotorului.

Paletele rotorului trebuie să fie supuse unui control de calitate atât în timpul producţiei, cât şi înainte de montare. Chiar şi cele mai mici fisuri sau defecte ascunse în material vor deveni vizibile cu ajutorul unei camere de termoviziune. Camerele de termoviziune Trotec oferă tehnica necesară pentru a identifica defecţiunile în material. Cu ajutorul camerei IC080LV se garantează o verificare precisă şi lipsită de distrugere a paletelor de rotor. O siguranţă ridicată la punerea în funcţiune a instalaţiilor eoliene!

Identificaţi rapid defectele

Instalaţiile eoliene devin din ce în ce mai importante în acoperirea necesarului energetic mondial. Cel mai des întâlnit model este cel cu trei palete de rotor, care preiau energia şi o transformă în energie electrică, cu ajutorul generatoarelor. Paletele sunt construite dintr-un material compozit şi sunt până la 100 m lungi. Ele sunt uşoare şi foarte stabile. Pe lângă controlul efectuat la producţie, şi controlul final joacă un rol important. Crăpăturile sau defectele în material ar putea avea rezultate devastatoare, dacă instalaţia eoliană va fi pusă astfel în funcţiune. Chiar şi cea mai mică fisură poate duce la o ruptură a paletei.

Controlul final

În mod normal, controlul final la producţia paletelor rotor ale instalaţiilor eoliene are loc cu ultra sunete, şi desigur, prin contact direct. Această verificare însă e costisitoare în timp, şi controversată. Ele necesită totodată şi o concentraţie maximă din partea personalului. Acesta poate verifica obiectul doar la suprafaţă, nu poate pătrunde în interior. Tehnica prin infraroşu demonstrează posibilitatea verificărilor în interiorul materialelor. Cu ajutorul camerelor de termoviziune puteţi identifica erorile în interiorul materialelor, oferind astfel posibilitatea de a le repara înainte de montare.

Diferenţele de temperatură evidenţiează daunele în material

Acolo unde există daune în material apar diferite temperaturi, atât la suprafaţă, cât şi în interiorul paletei rotorului. Cu ajutorul camerelor de termoviziune ale seriei IC de la Trotec veţi putea identifica diferenţele de temperatură interioară. Un exemplu este camera IC080LV: în scurt timp puteţi pune în funcţiune aparatul şi efectua controalele de calitate. Acestea oferă rezultate precise de măsurare într-un domeniu mare de temperatură, oferind imagini foarte clare, pe care puteţi identifica şi cele mai mici diferenţe de temperatură.

Profesioniştii în termografie

Precizie şi capacitate maximă: IC080LV. Această cameră termografică lucrează în domeniul -20 până la +600 grade Celsius, având o sensibilitate termică de 0,05 grade Celsius. Astfel vor putea fi identificate crăpăturile mici, în care există o altă temperatură. Camera lucrează cu un senzor puternic de deste 110.000 puncte de măsurare a temperaturii şi o rezoluţie geometrică de 1,1 mrad. În plus, are şi o cameră reală integrată, lampă şi funcţiune Duo Vision de suprapunere ale imaginilor reale peste cele termice. Astfel se poate documenta fie eroarea şi defectul, fie calitatea paletelor. Conexiunea bluetooth opţională face posibilă înregistrarea comentariilor audio.

Avantajele camerei IC080LV:

  • Cameră IR complet radiometrică, de producţie EU
  • Senzor puternic cu 384 x 288 puncte de măsurare
  • Sensibilitate termică înaltă de 0,05 grade Celsius, pentru imagini termice detaliate
  • Domeniul de măsurare termică de la -20 până la +600 grade Celsius
  • Rezoluţie geometrică înaltă, de 1,1 mrad

Panouri cu infraruşu TIH 500 S şi TIH 700 S: sursa casnică de căldură!

tro_blog_TIHs_banner_RO

Cele două panouri cu infraroşu TIH 500 S şi TIH 700 S sunt recomandarea noastră, dacă aerotermele electrice nu sunt suficiente, încăperi fără încălzire fix instalată vor trebui încălzite sau dacă aveţi nevoie de căldură punctuală, ieftină, suplimentară, în locuinţa dvs.

Panoul cu infraroşu funcţionează după principiul solar

Spre deosebire de aerotermele obişnuite, nu va fi încălzit aerul din apropiere, ci suprafeţele, precum pereţi, podele sau tavane. Acestea salvează căldură mai mult timp decât aerul, şi o cedează ca şi radiaţie secundară către încăpere. Prin această funcţionare aveţi pereţi uscaţi, evitaţi apariţia igrasiei sau prafuirea, specifică aerotermelor electrice.

Avantajele panourilor cu infraroşu:

  • 60% economie de costuri, comparativ cu alte tipuri de încălzire
  • Încălzire rapidă şi efectivă a încăperilor, prin distribuţie omogenă a căldurii pe întreaga suprafaţă
  • Căldură plăcută, prin radiaţie cu infraroşu
  • Costuri scăzute de achiziţie şi întreţinere

Aceste funcţiuni vă oferă o multitudine de posibilităţi de utilizare

Încălzirea locuinţelor:

În camere, grădini de iarnă sau băi*: ca şi încălzire punctuală suplimentară, direct acolo unde este necesară, unde e dorită de către locuitori. Panoul poate fi montat simplu pe perete şi necesită doar o priză normală, pentru a putea funcţiona. La cerere se poate individualiza, plin aplicarea unui motiv tip imagine.

Încălzirea încăperilor neîncălzite, de ex. pivniţe:

TIH 500 S şi TIH 700 S sunt o alternativă ieftină de încălzire. Prin radiaţiile cu infraroşu vor fi încălzite direct obiectele din încăpere aflate lângă persoane, ca de ex. pereţi, podele şi mobiliar, care vor ceda căldura salvată către încăpere, în mod progresiv. Acest fapt face din panourile cu infraroşu o soluţie ieftină pentru construcţiile vechi, cu un cuptor ce încălzeşte peste noapte.

Utilizarea în gastronomie:

Montat pe perete sau în picioare, panoul cu infraroşu e o soluţie optimă pentru încălzirea punctuală a standurilor de vânzare sau teraselor, fiind mai efectiv decât încălzitoarele obişnuite cu gaz. Chiar şi zonele amenajate pentru fumători vor putea fi încălzite uşor, iar panoul poate fi utilizat totodată şi pentru afişarea placatelor informative.

Încălzirea la locul de muncă:

Datorită posibilităţii de fixare pe picioare, panourile cu infraroşu oferă şi soluţia de încălzire a locuri de muncă friguroase sau aflate în curent, de exemplu depozite, în spatele tejghelelor frigorifice sau în ateliere sau hale mari. Datorită tehnicii cu radiaţii, 100% din căldura produsă va fi cedată acolo unde e necesară, aerul din apropiere nu are nicio influenţă asupra puterii de încălzire, iar zone mari din hale, care nu vor fi utilizate, nu trebuie încălzite inutil.

Uscare mai rapidă a pereţilor:

La uscarea pereţilor sau la lucrările de reabilitare, panourile cu infraroşu garantează o încălzire eficientă, care va ajuta transportul capilar al umidităţii în direcţia suprafeţei de perete încălzite, astfel putându-se evacua mai rapid, mai multă umiditate din perete, comparativ cu principiul cu difuzie. Cu ajutorul unui dezumidificator puteţi scurta şi mai mult durata de uscare.

Avantaje practice:

  • Panoul cu infraroşu TIH 500 S, cu o capacitate de 580 waţi
  • Panoul cu infraroşu TIH 700 S, cu o capacitate de 700 waţi
  • Căldură curată: fără zgomot, miros, condensare, consum de oxigen sau prăfuire
  • Construcţie elegantă, cu suprafaţă metalică albă, acoperită prin pulberizare, în rame alu eloxate, pentru multiple posibilităţi de montare
  • Panoul poate fi montat pe perete, vertical sau orizontal, sau poziţionat pe picioarele suport. Dispozitivul de agăţare este integrat
  • Datorită picioarelor suport opţionale, obţineţi distanţa ideală de poziţionare verticală, faţă de perete, pentru a garanta un efect optim de încălzire

Climă plăcută, o iarnă fără griji

tro_blog_beheizung-ferienhäuser_banner

Dacă aveţi o casă de vacanţă, vă bucuraţi desigur să puteţi petrece în curând câteva zile plăcute, într-o atmosferă confortabilă. Pentru aceasta însă, e important să aveţi la dispoziţie o sursă de încălzire pe care să vă puteţi baza atunci când temperatura va scădea. Pentru aceasta vă recomandă aerotermele electrice ale seriei TDS de la Trotec!

Cât de des vizitaţi cea de a doua dvs. reşedinţă? O dată pe lună, la sărbători? Dacă nu locuiţi permanent în casa dvs. de la ţară sau în casa de vacanţă, e posibil că nu aveţi încă instalat un sistem propriu de încălzire. Multe clădiri nu au într-adevăr propria centrală de încălzire sau propriul sistem central de încălzire. Totuşi, dvs. v-aţi dori, desigur, să vă simţiţi bine, într-o climă plăcută, chiar dacă acest sistem central nu există. Soluţia pentru o încălzire practică, accesibilă, sunt aerotermele electrice mobile: căldură prin simpla apăsare de buton!

Înainte de a începe proiectarea, montarea şi punerea în funcţiune a unui sistem central de încălzire sau a unei instalaţii solare în casa dvs. de vacanţă, în care vă aflaţi doar un timp limitat, vă recomandăm să verificaţi dacă acest efort financiar se va amortiza. Noi vă recomandăm să luaţi în vedere şi posibilitatea de încălzire cu aeroterme electrice, pe perioada cât vă aflaţa la faţa locului. Aerotermele electrice nu produc gaze de ardere, aşa cum ar produce de exemplu un tun de încălzire pe combustibil lichid.

Trotec vă oferă o paletă largă de aeroterme electrice ale seriei TDS, având diferite puteri de încălzire: pentru orice necesitate aveţi soluţia ideală. E suficient să le puneţi în priză, să le porniţi, şi veţi obţine căldura necesară.

Aeroterma TDS 10 are o capacitate max. de încălzire de 2 kW, fiind modelul de debut, fiind recomandat pentru încălzirea încăperilor mici. TDS 50 este soluţia puternică, solidă de încălzire, cu max. 9 kW. Datorită termostatului integrat, debitul de aer poate fi reglat la temperatura dorită. Indiferent care este modelul pentru care vă decideţi: aerotermele electrice sunt flexibile, putând fi transportate dintr-o încăpere în alta. De exemplu dintr-un garaj, într-un atelier. Dacă veţi dori să amplasaţi fix aeroterma, modelele TDS au accesorii opţionale pentru o montare sigură pe perete sau sub tavan.

La toate modelele TDS în afară de TDS 10 puteţi deconecta funcţiunea de încălzire, utilizându-le doar pentru ventilarea aerului.

Puternice, practice, 100% Trotec!

Avantaje practice:

  • Reglarea pe mai multe trepte a temperaturii, cu până la 3 trepte de încălzire
  • Termostat integrat pentru căldură constantă
  • Protecţie la supraîncălzire
  • Motor suflantă cu protecţie termică
  • Nu consumă oxigen şi nu produce gaze de ardere
  • Funcţiune ventilare (excepţie TDS 10)
  • Pregătit pentru montarea pe perete sau tavan

Consultaţi în magazinul nostru oferta noastră vastă de aeroterme electrice Trotec!

Panoul cu infraroşu TIH 650: optim pentru uscarea pereţilor

tro_blog_tih650_banner

Uscarea pereţilor la noile construcţii, la renovările după daune inundaţii sau la reabilitarea construcţiilor vechi durează un anumit timp. O alternativă optimă pentru a scurta această perioadă este utilizarea panourilor cu infraroşu. Panourile obişnuite nu oferă deseori o uscare efectivă, omogenă a suprafeţei. Spre deosebire de acestea, panoul cu infraroşu TIH 650 de la Trotec asigură o cedare omogenă a căldurii, pe întreaga suprafaţă a panoului.

Datorită noului panou cu infraroşu TIH 650 puteţi acum usca mai rapid pereţii precum şi zidăria masivă, comparativ cu uscarea clasică. Datorită utilizării materialelor inovative în construcţia panoului TIH 650, e garantată o încălzire absolut constantă şi o distribuţie omogenă a căldurii pe întreaga suprafaţă a panoului. În plus, panoul are o izolaţiue specială pe partea din spate, care face posibilă o iradiere concentrată a obiectului de uscat, cu o eficienţă energetică maximă. Comparativ cu modelul precedent, construcţia îmbunătăţită de aluminiu a TIH 650 oferă o rezistenţă înaltă la torsiune.

Pentru a asigura o uscare a unei suprafeţe mai mari, este posibilă stivuirea a până la trei panouri TIH 650. Datorită picioarelor speciale, o poziţionare la distanţa ideală faţă de perete devine o joacă de copil. Prin poziţionarea picioarelor suport la perete, veţi obţine automat distanţa ideală pentru un efect optim de uscare.

Datorită accesoriilor de montaj opţionale puteţi lărgi spectrul de utilizare al panoului cu infraroşu TIH 650, fixând panoul şi cu suporturile de montaj obişnuite din comerţ. Panoul TIH 650 lucrează silenţios, astfel poate fi utilizat şi în incinte locuite, fiind ideal şi pentru încălzirea camerelor locuite.

Patru avantaje practice:

  • Calitate profesională „made in Germany”, produs original Trotec
  • Panou valoros cu infraroşu, cu 650 waţi capacitate de încălzire
  • Materialele inovative fac posibilă o încălzire omogenă
  • Izolarea laturii din spate garantează eficienţă energetică max.

Consultaţi în shop oferta noastră de panouri cu infraroşu, pentru utilizare casnică, precum şi pentru uscarea pereţilor şi construcţiilor.

Noile aparate combinate 3 în 1 AW 10 S şi AW 20 S

tro_blog_airwasher_banner_ro

Noile spălătoare de aer AW 10 S şi AW 20 S le recomandăm pentru umidificarea, spălarea aerului şi îndepărtarea mirosurilor. Umidificarea devine o temă mai ales iarna, când datorită încălzirii, aerul din încăpere devine uscat. Rezultatul e cunoscut: dureri în gât, strănuturi şi pericol de îmbolnăvire. AW 20 S poate fi folosit pentru purificarea aerului şi îndepărtarea mirosurilor pe toată perioada anului, datorită posibilităţii de deconectare a funcţiunii de umidificare.

Chiar dacă nu sunteţi alergic, vara totuşi vă deranjează părul de animale, praful, polenul din aer. Iarna însă puteţi reacţiona cu un strănut. Ambele aceste spălătoare de aer îndepărtează în plus şi mirosurile urâte, precum cele de tutun sau de mâncare, în mod simplu, prin eliberarea în aer a ionilor prin intermediul funcţiunii plasma. Aceşti ioni vor fi cedaţi în aer, distrugând moleculele de miros.

Spălătoarele de aer Trotec lucrează după  un principiu de umidificare recunoscut, al evaporării la rece. Tehnologia evaporării la rece exclude cedarea particulelor în aerul din încăpere.

Avantajele evaporării la rece, comparativ cu umidificatoarele cu ultrasunete şi cele cu abur:

  • Principiul natural al evaporării la rece: particulele de murdărie vor fi păstrate în apă
  • Aerul din încăpere va fi umidificat corect prin evaporarea naturală: garantează valori optime de umiditate în aer
  • Nu vor apărea depuneri de calcar pe mobilă, pereţi sau alte suprafeţe
  • Nu sunt necesare patroane sau apă distilată
  • Nu se creează aburi, supraumidificare sau curenţi umezi
  • Tehnica simplă îngăduie adăugarea apei calde sau maijloacelor de purificare, de ex. ale sticurilor SecoSan, fără să influenţeze funcţiunea de purificare li umidificare

Ambele spălătoare de aer sunt uşor de utilizat, lucrând fără filtre textile. Acestea ar trebui regulat curăţate sau înlocuite. Funcţiuni utile rotunjesc profilul aparatelor: modus silenţios nocturn, afişaj al nivelului apei precum şi semnal sonor când rezervorul este gol, cu deconectare automată.

Avantaje practice ale AW 10 S şi AW 20 S:

  • Aparate combinate 3 în 1: îndepărtare mirosuri, purificare şi umidificare aer
  • Afişajul umidităţii din aer
  • Generator de plasmă pentru eliminarea mirosurilor şi impurităţilor din aerul din încăpere
  • Diferite programe, plus modus nocturn silenţios
  • Rezervor mare de apă (9 litri)
  • Aveţi nevoie doar de apă de la robinet

Adaptare variabilă a suflantei la necesităţile încăperii.

Avantaje suplimentare ale AW 20 S:

  • Senzor inteligent, combinat, pentru măsurarea concomitentă a umidităţii aerului şi calităţii aerului. Face posibilă deservirea automato, cu economie de energie
  • Poate fi utilizat întregul an, pentru purificarea aerului şi îndepărtarea mirosurilor, datorită funcţiunii deconectabile a umidificării şi celei de plasmă
  • Prefiltrul schimbabil curăţă aerul de praful grosier din casă şi părul de animale
  • Funcţiune activabilă de filtru HEPA, pentru eficienţă maximă de purificare a aerului: filtrul HEPA filtrează particulele fine precum polenul, excrementele de acarieni, sporii de mucegai, praful şi praful fin
  • Semnal luminos pe 3 trepte pentru indicarea calităţii aerului în încăpere (albastru, galbe, roşu)

AW 20 S are un senzor integrat, combinat, care măsoară umiditatea relativă a aerului şi particulele nocive din încăpere, făcând posibilă comanda automată. E recomandat şi pentru cei alergici: datorită filtrării HEPA, aerul va fi curăţat nu doar de praf casnic, polen sau păr de animale, ci şi de cele mai mici particule de murdărie, praf fin, alergeni sau spori de mucegai.

Filtrarea pe 3 trepte a spălătorului de aer AW 20 S elimină efectiv particulele, viruşii, bacteriile şi mirosurilor din aerul din încăpere. Printre acestea enumerăm polenul, excrementele de acarieni, sporii de mucegai, fumul de ţigară, praful şi praful fin.

Treapta 1: prefiltru pentru filtrarea particulelor grosiere

Treapta 2: filtru HEPA pentru filtrarea 99,97% a particulelor fine şi alergenilor până la o mărime de 0,3 microni

Treapta 3: generator de plasmă pentru eliminarea substanţelor nocive, viruşilor şi bacteriilor direct în aerul din încăpere

Datorită acestor funcţiuni, spălătorul de aer garantează flexibilitatea maximă: dacă nu e necesar, puteţi deactiva filtrarea HEPA. Datorită faptului că şi funcţiunea de umidificare poate fi conectată separat, AW 20 S e soluţia ideală pentru purificarea aerului pe întreaga perioadă a anului.

Fiecare spălător de aer oferă o climă plăcută!

AW 10 S e potrivit pentru încăperi între 25 m² şi 63 m³, având o capacitate max. de umidificare de 400 ml/h respectiv 9,6 l/zi.

AW 20 S potrivit pentru încăperi între 55 m² şi 138 m³, având o capacitate max. de umidificare de 750 ml/h respectiv 18 l/zi.

Noul dezumidificator electric TTK 69 E: optică elegantă și tehnică inovativă

tro_blog_luftentfeuchter_banner_ro

Elegantul dezumidificator TTK 69 E înfrumusețează orice birou sau locuință. Panoul de deservire are un stil foarte elegant, convingând totodată și printr-o deservire simplă și pragmatică. Chiar dacă îl utilizați cu economie, tot veți reuși să amortizați această investiție!

Cu o capacitate max. de dezumidificare de 20 litri pe zi, TTK 69 E păstrează uscate încăperile sau pivnițele locuite care au un volum de pînă la 60 m3. Datorită ventilatorului reglabil pe trei trepte, dezumidificatorul poate fi adaptat necesităților de la fața locului. Carcasa elegantă ascunde în interior aproape toate dotările avansate existente în tehnica de uscare.

Utilizare simplă

TTK 69 E are aproapte toate dotările pe care vi le puteți imagina. Funcționarea automată cu higrostat, modus permanent, comanda cu timer (temporizator), program silențios și de uscare haine, afișaj al necesarului de curățare a filtrului, siguranța de copii, racord furtun pentru dezumidificarea automată, dejivrare electronică și filtru de aer lavabil. La panoul de deservire puteți regla valoarea de umiditate dorită, în valoarea reală: de restul se ocupă dezumidificatorul dvs. performant TTK 69 E!

Patru avantaje practice:

  • Funcțiunea de uscare a ruferilor
  • Presetarea valorii dorite de umiditate, prin comandă cu higrostat
  • Dejivrare electronică
  • Afișaj display deosebit de elegant

Consultați în shop oferta noastră de dezumidificatoare electrice, și convingeți-vă de gama noastră largă de aparate de dezumidificare.