Noul aparat de aer condiţionat PAC 2000 E: climatizare, dezumidificare, ventilare

tro_blog_pac2000e_banner

Acest aparat de aer condiţionat e răspunsul la întrebarea ce poate un aparat de aer condiţionat, pe lângă răcire. Poate fi utilizat în mai multe încăperi? Cum e situaţia legată de consumul energetic şi cât de ieftin e de fapt acest aparat? PAC 2000 E e soluţia idelă, iar acum obţineţi preţul un preţ deal avantajos.

Fiind super compact, aparatul încape şi în spaţii mici, sau în nişe, chiar dacă aparatul nu trebuie ascuns, având un design modern, care se încadrează bine în ambientul casnic. Având o capacitate max. de răcire de 2,0 kW, este recomandat pentru climatizarea încăperilor de ca. 65 m³. Dacă e necesar, PAC 2000 E poate să răcească temperatura încăperii până la 16 °C. În plus, aparatul îl puteţi utiliza şi ca dezumidificator, iar fără răcire, şi pentru ventilare.

Utilizare simplă
Datorită dimensiunilor reduse, a dispozitivului de fixare cablu şi roţilor de transport, acest aparat de aer condiţionat PAC 2000 E poate fi transportat uşor, dintr-o încăpere în alta. În plus, aparatul are un consum de curent avantajos, având clasa de eficienţă energetică A. Aceste avantaje fac din PAC 2000 E alegerea ideală, nu doar pentru un aer condiţionat, ci şi pentru dezumidificare sau ventilare.

Patru avantaje practice:
* O climă plăcută, prin răcire, dezumidificare şi ventilare
* Capacitate mare de răcire până la 16 °C, în încăperi de max. 65 m³
* Clasa de eficienţă energetică A
* Transport confortabil pe roţi

Econimisiţi acum, datorită preţului deal:
Consultaţi acum oferta noastră pentru aparatul de aer condiţionat PAC 2000 E, acum în ofertă şi cu AirLock 100!

 

 

Cum comand un produs din magazinul TROTEC?

tro_blog_shoperklärung_banner

Pentru toţi cei care nu au efectuat încă o comandă online, vă prezentăm aici câteva sfaturi utile şi îndrumări pentru a putea efectua o comandă pentru un produs pus în vânzare în magazinul nostru Trotec.

Înregistraţi-vă ca şi client în shop-ul nostru online
Pentru a putea efectua o comandă, trebuie să vă înregistraţi ca şi client persoană fizică sau juridică, utilizând butonaşul de înregistrare aflat în partea dreapta sus.

Daca sunteţi persoană juridică, veţi putea introduce codul dvs. de operator intracomunitar în câmpul corespunzător, iar comanda va fi efectuată direct fără calcularea TVA-ului. Daca nu sunteţi operator intracomunitar, vă rugăm să aveţi în vedere că nu veţi putea să introduceţi codul dvs. fiscal, acesta nefiind valabil pentru achiziţii externe, în Germania. Toate produsele noastre vor fi expediate din Germania, factura fiind emisă de asemenea în Germania.

Efectuarea comenzii
După ce v-aţi înregistrat, alegeţi produsul care doriţi să îl achiziţionaţi şi faceţi click o singură dată pe butonaşul de adăugare în coşul de cumpărături. După aceea, faceţi click în partea dreapta sus, pe coşul de cumpărături şi verificaţi.

Prin click pe costurile de transport vă va fi afişat preţul transportului. Facând click pe „continuaţi comanda”, veţi fi ghidat din pas în pas, pentru a finaliza comanda. Vă vor fi afişate datele de client, pentru a verifica adresa de livrare.

Într-un pas ulterior veţi putea alege modalitatea de plată: carte de credit, paypal (la plăţi în Euro), ramburs (până în 30 de kg) şi plata anticipată. Alegeţi modalitatea de plată dorită, bifaţi în pasul următor acordul dvs. pentru respectarea termenilor şi condiţiilor noastre şi finalizaţi comanda, comandând contra cost.

Pe adresa de mail declarată de dvs. la înregistrare veţi primi în mod automat confirmarea comenzii, precum şi codul AWB respectiv factura, la expedierea comenzii dvs.

Garanţie
Noi oferim pentru produsele noastre noi 2 ani de garantie pentru persoane fizice, si un an pentru persoanele juridice.

Pentru produsele second hand (sunt însemnate corespunzător în shop, cu denumirea „second hand” şi cu indicarea suplimentară a gradului de uzură 1, 2 sau 3), garanţia este de un an.

Pentru a vă reîntoarce acum în shop-ul nostru www.trotec24.ro, efectuaţi click aici.

Igrasie în şapă? Detectare precisă cu instrumentul multifuncţional T3000!

tro_blog_Estrichtrocknung_banner

În ultimul timp se înmulţesc problemele cu igrasia în podele, la construcţiile noi. Infecţii, alergii, oboseală, dureri sunt deseori rezultatul. Măsurarea precisă a umidităţii din şapă, cu ajutorul unui măsurător T3000, e primul pas pentru rezolvarea problemei.

Specialiştii în construcţii cunosc problema: la turnarea unui şape se adună multă umiditate în material, care nu poate fi îndepărtată uşor, în timp util. Umiditatea favorizează apariţia igrasiei. Operaţiile de uscare şi dezinfectare pot ucide sporii, dar mediul microbiologic rămâne: chiar şi după uciderea sporilor, emanaţiile de gaze şi circuitul de substanţe poate avea loc ani de zile! De aceea, măsurarea precisă a umidităţii în construcţie e foarte importantă, pentru a păstra neafectată substanţa construcţiei. Pentru aceasta, vă ajută să măsuraţi umiditatea în şapă, cu ajutorul unui instrument de măsură!

 Măsurări fără distrugere ale umidităţii:
Instrumentul multifuncţional de măsurare T3000 e un instrument universal, care cu ajutorul senzorilor schimbabili şi al electrozilor din sortimentul nostru bogat, permite măsurări precise. De ex., pentru diagnoza clădirilor, măsurarea umidităţii în şapă se recomandă utilizarea unui senzor de umiditate material TS 660 SDI. Acest senzor se potriveşte pentru măsurarea dielectrică a umidităţii în materiale, până la o adâncime de 4 cm, şi fără a distruge materialul.

Experţii vă recomandă acoperirea cu folie şi lucrul curat
Cu ajutorul unei folii etanşe cu marginea lipită puteţi lupta contra mucegaiului în şapă la construcţiile noi, conform părerii experţilor. Pentru că igrasia apare pe partea de jos a izolaţiei şapei şi de aici, pe zonele murdărite cu ghips sau murdărie din construcţii, se recomandă curăţarea cu grijă ale aceste elemente izolatoare.

Profitaţi de avantajele instrumentului multifuncţional T3000
Convigeţi-vă personal de avantajul măsurătorului T3000, cu senzorul de umiditate TS 660 SDI pentru măsurarea umidităţii din şapă. Consultaţi întreaga noastră ofertă de senzori şi electrozi.

Aerisiţi corect: 11 sfaturi practice pentru combaterea igrasiei

tro_blog_richtig_lüften_banner

Clienţii noştri ne întreabă deseori cum trebuie să aerisească în mod corect, pentru a evita umiditatea în casă. Nu degeaba: aerisirea e importantă pentru a combate igrasia, pentru că umiditatea excesivă favorizează apariţia mucegaiului pe mobilă şi pereţi. Igrasia este dăunătoare sănătăţii, ciupercile creând substanţe cancerigene, care pot provoca şi alergii periculoase. Citiţi acum 11 sfaturi practice pentru o aerisire corectă!

1. Aerisiţi dormitoarele în mod intensiv
Ideal, dormiţi cu fereastra deschisă, pentru că astfel are loc un schimb efectiv de aer. Desigur, acest lucru e posibil doar vara, în restul timpului e necesar sa aerisiţi dimineaţa în mod intens.

2. Aerisiţi regulat camerele de zi
Şi în camera de zi trebuie să aerisiţi regulat, mai ales dacă aveţi surse multiple de umiditate, ca de exemplu flori, haine la uscat sau fântâni decorative. Nu aşteptaţi să apară aburii sau picăturile de apă la fereatră.

3. La bucătărie şi baie: respectaţi regulile speciale
La bucătărie şi în baie se creează multă umiditate, mai ales dupa ce aţi făcut un duş, sau după ce aţi terminat cu gătitul. Se recomandă să aerisiţi bine imediat după ce aţi terminat cu spălatul sau cu gătitul, pentru a evacua cea mai mare parte a umidităţii. Păstraţi închise uşile, pentru ca umiditatea şi mirosul de mâncare să nu se împrăştie în toată casă. După fiecare duş, nu uitaţi să ştergeti apa de pe pereţi, cu ajutorul unei raclete.

4. Vara aerisiţi pivniţa doar noaptea
Pe timpul verii aerisiţi în pivniţă doar noaptea sau dimineaţa devreme. În anotimpul rece puteţi aerisi pivniţa oricând. În timpul verii, pereţii pivniţei sunt relativi reci, iar umiditatea aflată în abundenţă în aerul cald, se va condensa pe pereţii reci, creând condiţii propice de apariţie a igrasiei.

5. Aerisiţi prin deschiderea mai multor ferestre, pentru scurt timp
Cel mai bine aerisiţi prin deschiderea mai multor ferestre: astfel poate avea loc un schimb efectiv de aer. Pentru aceasta lăsaţi deschise şi uşile din casă, pentru a se crea curent. Uşile de la încăperile mai prost încălzite lăsaţi-le mai bine închise.

6. Nu crăpaţi fereastra
Închideţi pe timpul zilei fereastra crăpată pe timpul nopţii. Pentru a face economie de energie, reduceţi încălzirea noaptea.

7. Reduceţi umiditatea din pereţi prin aerisire intensivă
Umiditatea în construcţie se adună atât în timpul construcţiei noi, cât şi al renovării, de exemplu prin lucrările de tencuire etc. De obicei dureaza ca. 1 – 2 ani până ce această umiditate va fi uscată, timp în care trebuie să aerisiţi mai mult decât de obicei. Trebuie să calculaţi că în această perioadă va trebui să plătiţi mai mult pentru încălzire.

8. Verificaţi aerisirea după renovări
După o renovare pot să apară condiţii diferite de aerisire, de exemplu dacă fereastra a fost schimbată, dar peretele exterior nu este izolat. În acest caz, va trebui să schimbaţi obiceiurile de aerisire şi să aerisiţi mai lung sau mai des. Se recomandă să controlaţi umiditatea relativă din aer cu ajutorului unui termohigrometru sau măsurător de climă.

9. Uscarea hainelor în casă
Ideal ar fi să nu uscaţi hainele în casă, ci pe balcon sau într-o uscătorie. Dacă acest lucru nu e posibil, închideţi uşa de la încăpere, crăpaţi fereastra şi nu reduceţi încălzirea.

10. Aerisiţi cu ajutorul instalaţiei de aerisire
Dacă aveţi o instalaţie de aerisire cu ventilator, puteţi renunţa la aerisirea prin ferestre. Aceasta o puteţi utiliza doar când aveţi umiditate foarte mare. Dacă doar anumite încăperi au astfel de instalaţii, ca de exemplu baia, atunci va trebui să aerisiţi în celelalte încăperi în mod normal, prin fereastră.

11. Utilizaţi un dezumidificator casnic
Dacă aveţi umiditate excesivă, puteţi opta să utilizaţi un dezumidificator casnic. Un astfel de dezumidificator electric va fi un ajutor suplimentar al unei aerisiri corecte. Consultaţi în shop-ul nostru oferta noastră de dezumidificatoare Trotec.

 

Noul telemetru BD20: inclusiv măsurări de suprafeţe

tro_blog_BD20_banner

Dacă dvs. lucraţi în continuare cu un metru normal, acum puteţi începe să lucraţi mai comod, precis şi mai rapid. Telemetrul nostru Trotec BD20 e din nou pe stoc. Cu acest telemetru puteţi măsura în doar câteva secunde atât distanţele, cât şi calcula suprafeţele şi volumele. Până duminică oferim o reducere suplimentară pentru acest produs.

Noi nu avem nimic împotriva metodelor clasice de măsurare cu metrul sau ruleta, dar dacă doriţi să executaţi măsurări precise, vă recomandăm să renunţaţi la ele. Cu un telemetru BD20 puteţi executa măsurări precise ale distanţelor de până la 60 m: rapid, şi cu precizie laser! Precizia înaltă de ± 1,5 mm e un alt avantaj suplimentar. În plus, BD20 măsoară şi suprafeţe şi volume. Veţi putea calcula mai uşor necesarul de materiale de exemplu pentru văruiri, vopsiri, parchetări etc.

Utilizare simplă
În ciuda aplicaţiilor diverse, acest telemetru laser poate fi uşor utilizat. Fiecare funcţiune are la BD20 propriu buton softtouch: măsurare minim, maxim, măsurare permanentă, adunare, scădere, măsurare suprafeţe şi volume, precum şi măsurarea indirectă tip pitagora. Datorită ecranului cu iluminare veţi putea citi rezultatele de măsurare chiar şi pe întuneric. BD20 are tipul de protecţie IP54 pentru praf şi apă: ca şi un telemetru profesional.

Patru avantaje practice:
* Măsurare precisă, rapidă a distanţelor, suprafeţelor şi volumelor
* Funcţiune pitagora pentru măsurare indirectă
* Deservire simplă, datorită butoanelor softtouch
* Display cu iluminare

Consultaţi oferta noastră
Vă invităm să consultaţi oferta noastră pentru telemetre, precum şi cea pentru noul telemetru BD20.

Tun de căldură IDE 20 D: o soluție de încălzire

tro_blog_IDE20D_banner

Tun de căldură IDE 20 D de la Trotec: o soluție accesibilă de încălzire pe motorină. Această aerotermă directă a fost în această iarnă de mai multe ori epuizată pe stoc, acum însă e din nou disponibilă, pentru toți cei care au nevoie de o încălzire avantajoasă.

Utilizare simplă
Aveți nevoie de o încălzire ieftină? Acest lucru e posibil cu un tun de căldură IDE 20 D, care consumă într-o oră doar 1,2 litri de motorină, la o capacitate de încălzire de 20 kW! Datorită termostatului integrat se realizează o economie suplimentară de combustibil lichid. Ca și accesoriu opțional, puteți opta și pentru achiziționarea unui termostat extern, cu un cablu de 25 m, pentru a realiza reglarea temperaturii la distanță, dacă aeroterma nu poate fi poziționată unde e nevoie de căldură.

Alimentarea cu combustibil are loc prin intermediul unui compresor. Datorită carcasei rezistente, acest model poate fi folosit și pe șantiere, în condițiile pretențioase.

Patru avantaje practice ale aerotermei IDE 20 D:
* Soluție foarte economică pentru încălzirea standard
* Rezervor de motorină integrat
* Siguranță electronică flamă
* Protecție la supraîncălzire

Consultați oferta noastră
Vizitați schopul nostru online și consultați oferta noastră de aeroterme electrice și tunuri de căldură.

 

Sonda acustică LD6000 PTS: acum la ofertă!

tro_blog_LD6000PTS_banner

Ţevi sparte, pierderi de apă: probleme de zi cu zi, care implică reparaţii costisitoare. Înainte de a începe cu lucrările, trebuie localizată exact avaria, pentru a stabili şi responsabilul. Nu e acelaşi lucru dacă ţeava s-a spart pe terenul întreprinderii sau pe terenul public, pentru care e responsabilă reţeaua de aprovizionare cu apă. Localizarea avariei în ţevile sub presiune cu apă e posibilă cu ajutorul sondei acustice LD6000 PTS.

Acolo unde nu există posibilitatea de detectare a avariei la suprafaţă, conductele sparte pot fi localizate uşor cu ajutorul sondei acustice. Pentru aceasta se vor dezinfecta sonda şi cablul de avans al LD6000 PTS şi vor fi introduse prin canalele cu apă aflate sub presiune. Tehnicienii cu experienţă vor putea localiza avaria cu ajutorul sunetului şi identifica poziţia curgerii cu ajutorul unui măsurător.

Utilizare simplă
Detecţia acustică a avariei va fi obţinută prin combinarea sondei cu microfonul de precizie integrat şi un cablu ce poate recepţiona semnale. Microfonul de precizie LD6000 PTS recepţionează şi zgomote foarte slabe din ţeavă, independent de influenţele exterioare, transmiţându-le prin bluetooth, fără cablu, către căştile incluse în livrare.

Consultaţi şi pachetul nostru de reducere: la LDS6000 PTS se poate monta şi un generator de frecvenţă pentru emisii către cablul de împingere sau sonda de avans – de ex. SeekTech ST-510. Cu ajutorul receptorului SeekTech SR-20 puteţi detecta traseul conductei sau localiza precis avaria.

Patru avantaje practice
* Localizare acustică precisă, direct în conductele sub presiune, de alimentare cu apă
* Localizare precisă a sondei de avans şi detectarea traseului cablului de împingere, pentru detecţia traseului la conductele de plastic
* Rezultatele de măsurare nu sunt influenţate de zgomotele din mediul înconjurător
* Transmitere fără cablu a zgomotelor, prin bluetooth

 Consultaţi oferta noastră
Dacă doriţi să faceţi economie la reparaţiile avariilor, consultaţi oferta noastră pentru detecţie scurgeri, conţinând atât oferta pentru sonda acustică LDS6000 PTS, precum şi pachetul de reducere: sonda acustică LD6000 PTS + SeekTech SR-20 + SeekTech ST-510.

Noul dezumidificator TTK 171 ECO: acum disponibil pe stoc!

tro_blog_TTK1fff71Eco_banner

Noul dezumidificator TTK 171 ECO e acum disponibil pe stoc! Astăzi puteţi să achiziţionaţi acest dezumidificator la un preţ deal. Nu ezitaţi să profitaţi de oferta noastră!

Noul model de dezumidificator TTK 171 ECO e conceput special ca şi o soluţie avantajoasă la preţ pentru lucrările profesionale. Aparatul convinge nu doar prin preţul accesibil, ci şi prin caracteristicile sale tehnice, ca de exemplu capacitatea sa de dezumidificare. Acest dezumidificator păstrează uscate încăperile de până la 80 m², cu o capacitate de dezumidificare de max. 52 litri pe zi. Aparatul face faţă condiţiilor complexe de pe şantier.

TTK 171 ECO poate multe:
* Datorită dezgheţării cu gaz fierbinte, dezumidificatorul poate usca până la temperaturi de 5° C
* Mânerele de prindere şi roţile uşurează transportul aparatului chiar şi pe terenurile accidentate
* Compresorul special poate fi transportat şi depozitat în orice poziţie
* Dezumidificatorul are un racord pentru un furtun, pentru ghidarea focusată a aerului uscat, acolo unde aveţi dvs. nevoie.

Utilizare simplă:
Alegeţi umiditatea dorită în aer, datorită higrostatului, în paşi procentuali. Valoarea aleasă şi cea existentă le puteţi controla pe disyplay-ul cu afişaj digital, la fel ca celelalte funcţiuni. Cu ajutorul unui timer puteţi stabili momentul de pornire şi deconectare a dezumidificatorului. Chiar şi după o eventuală cădere a curentului, reglările nu se pierd, datorită funcţiunii de salvare.

Desigur că TTK 171 ECO are şi un racord extern, pentru montarea unui furtun de evacuare a apei. Puteţi opta opţional şi pentru achiziţionarea unei pompe de evacuare a apei. Pe lângă aceasta, dezumidificatorul poate fi utilizat şi pentru alimentarea focusată cu aer uscat, datorită racordului care permite montarea unui furtun de aer. Pentru a uşura această operaţie, TTK 171 ECO are un ventilator special, la care se poate monta, pe un racord opţional, un furtun de aer.

Filtrul de aer lavabil poate fi uşor demontat şi curăţat.

Profitaţi acum de preţul deal:
Doar astăzi mai puteţi profita de preţul deal pentru dezumidificatorul TTK 171 ECO.

Fumul de ţigară: un pericol pentru sănătate

tro_blog_BG20_banner

E cunoscut faptul că fumul de ţigară e periculos pentru sănătatea umană, şi afectează nu doar fumătorul, ci şi persoanele nefumătoare, care se află în aceeaşi încăpere cu persoana care fumează. Deseori însă, fumătorii nu vor să audă acest adevăr. Acum le puteţi demonstra trista realitate, folosind un detector monoxid de carbon BG20.

Deşi fumatul în sine pare să fie o plăcere pentru unii dintre noi, fumul de ţigară nu mai este o plăcere. Chiar dacă ţigara poate fi fumată în câteva minute, mirosul şi fumul de ţigară persistă mult mai mult, iar aerul se umple de toxine: invizibile, dar dăunătoare. Fumul de ţigară conţine particule foarte fine, care poluează aerul, stricând calitatea acestuia şi făcându-l periculos pentru sănătate. Şi monoxidul de carbon este prezent în fumul de ţigară, datorită arderii incomplete. Consecinţa este aceea că în aer creşte concetraţia de CO, iar aceasta poate fi măsurată cu un detector.

Acest lucru este pentru fumătorii pasivi cu mult mai supărător: aceştia sunt supuşi unei poluări nedorite. Metodele de evitare a acestei poluări sunt de multe ori puţin eficiente: fumul de ţigară poate fi inspirat pe stradă, în staţiile de tramvai, sau chiar deschizând acasă geamul, când vecinul tocmai fumează în geam. De multe ori, fumătorii nici măcar nu conştientizează acest pericol.

Mulţi dintre noi au experienţa de a fi încercat să convingă un fumător să renunţe la fumat: aproape imposibil. Dacă niciun argument logic nu convinge, puteţi opta să încercaţi să convingeţi persoana, prezentând rezultatele de măsurare obţinute cu ajutorul unui detector de monoxid de carbon. Puteţi măsura concentraţia de CO înainte unei partide de fumat, şi după fumat: valorile vor vorbi delasine.

Consultaţi oferta noastră pentru un detector CO Trotec BG20.

Aer uscat în silozuri, cu dezumidificatoare cu absorbţie

tro_blog_Trocknungsilo_banner

Indiferent de materialul depozitat sau transportat de dvs (peleţi, materiale sub formă de pulbere, materiale vărsate – precum cărbune sau cereale), rezervorul de depozitare trebuie să fie curat şi uscat. Doar într-un siloz uscat puteţi să protejaţi marfa dvs. de umiditate.

Pentru a usca rapid un rezervor după curăţare, puteţi utiliza un dezumidificator cu absorbţie seria TTR de la Trotec.

Cu siguranţă uscat!
Aţi spălat vreodată o solniţă şi aţi umplut-o imediat, direct cu sare? Dacă da, aţi observat sigur ce s-a întâmplat: sarea a preluat umiditatea şi s-au format nişte bulgări de sare. Acelaşi lucru e valabil şi la depozite şi silozuri. La numite materiale, dacă se adună multă umiditate, poate apărea şi mucegaiul. Pierderile materiale sunt cu atât mai mari, cu cât silozul e mai mare. Un depozit umplut înainte de a fi uscat poate provoca daune materiale substanţiale. Pe de o parte, un siloz trebuie să poată fi umplut rapid după golire, şi pe de alta, să ofere condiţii propice de depozitare. Pentru un început bun al depozitării sau transportului, vă recomandăm un agregat de uscare al seriei TTR.

De exemplu pentru industria chimică şi cea farmaceutică recomandăm utilizarea unui dezumidificator cu absorbţie TTR 1500. Dezumidificatorul usucă până la 1800 m cubi de aer pe oră! Acest model e recomandat mai ales pentru utilizarea profesională, intensivă, mobilă din industrie. Furtunele de aer sunt concepute corespunzător, fiind robuste. Consultaţi oferta de furtune de aer seria Tronect.

Calitate profesională „made in Germany”
Tehnica specială a dezumidificatoarelor TTR: ghidaj separat al aerului de proces şi regenerare, cu două ventilatoare separate şi filtru de aer G4 la intrare. Acest principiu de funcţionare prin două ghidaje separate ale aerului garantează la toate modelele TTR o reglare uşoară a capacităţii. Dezumidificatoarele cu absorbţie TTR sunt totodată şi foarte economicoase: rotoare foarte puternice, recuperarea internă a căldurii.

Împreună cu dvs. putem să vă oferim soluţia ideală de uscare pentru silozul dvs sau pentru rezervorul dvs.  Profitaţi de calitatea „made in Germany”, pentru ca marfa dvs. să rămână uscată.