Dezumidificatorul casnic Trotec TTK 31 E

tro_blog_TTK31E_banner

Compact, elegant, eficient: TTK 31 E e un model îndrăgit, şi nu o dată s-a întâmplat să fie comandat până la epuizarea stocului. Acum puteţi comanda din nou acest dezumidificator atât de îndrăgit!

Cu designul său elegant, modelul TTK 31 E e recomandat pentru utilizarea în încăperi de până la 15 m², având o capacitate maximă de dezumidificare de 12 l/zi. Datorită mânerelor practice de apucare puteţi transporta dezumidificatorul care cântereşte doar 9 kg, dintr-o cameră în alta. Astfel puteţi dezumidifica încăperea dorită, fie camera de zi, biroul, dormitorul: cu doar un singur aparat, complet automat, efectiv şi cu economie de energie.

Funcţionare simplă
Datorită componentelor valorase, a comenzii cu higrostat electronic, dezgheţării automate şi suflantei flexibile cu două trepte, TTK 31 E garantează o funcţionare automată şi păstrarea uscată a aerului în încăperi. Pentru aceasta nu trebuie să faceţi decât să alegeţi valoarea dorită de umiditate cu ajutorul afişajului digital. Dacă valoarea va fi depăşită, acest dezumidificator se porneşte automat şi lucrează până la atingerea valorii setate, după care se deconectează. În plus, puteţi alege durata de dezumidificare cu ajutorul unui temporizator şi să reglaţi direcţia de evacuare a aerului, cu ajutorul dispozitivului reglabil fără trepte. Picioarele cu suport cauciucat oferă stabilitate la dezumidificare şi reduc vibraţiile.

Patru avantaje practice:
* Comandă electronică cu higrostat şi dezgheţare automată
* Display electronic
* Suflantă cu 2 trepte
* Mânere de apucare laterale

Consultaţi oferta noastră de dezumidificatoare!
Consultaţi oferta noastră de dezumidificatoare casnice, precum şi ofertele noastre de pachete de reduceri dezumidificatoare!

Aerisiţi corect: 11 sfaturi practice pentru combaterea igrasiei

tro_blog_richtig_lüften_banner

Clienţii noştri ne întreabă deseori cum trebuie să aerisească în mod corect, pentru a evita umiditatea în casă. Nu degeaba: aerisirea e importantă pentru a combate igrasia, pentru că umiditatea excesivă favorizează apariţia mucegaiului pe mobilă şi pereţi. Igrasia este dăunătoare sănătăţii, ciupercile creând substanţe cancerigene, care pot provoca şi alergii periculoase. Citiţi acum 11 sfaturi practice pentru o aerisire corectă!

1. Aerisiţi dormitoarele în mod intensiv
Ideal, dormiţi cu fereastra deschisă, pentru că astfel are loc un schimb efectiv de aer. Desigur, acest lucru e posibil doar vara, în restul timpului e necesar sa aerisiţi dimineaţa în mod intens.

2. Aerisiţi regulat camerele de zi
Şi în camera de zi trebuie să aerisiţi regulat, mai ales dacă aveţi surse multiple de umiditate, ca de exemplu flori, haine la uscat sau fântâni decorative. Nu aşteptaţi să apară aburii sau picăturile de apă la fereatră.

3. La bucătărie şi baie: respectaţi regulile speciale
La bucătărie şi în baie se creează multă umiditate, mai ales dupa ce aţi făcut un duş, sau după ce aţi terminat cu gătitul. Se recomandă să aerisiţi bine imediat după ce aţi terminat cu spălatul sau cu gătitul, pentru a evacua cea mai mare parte a umidităţii. Păstraţi închise uşile, pentru ca umiditatea şi mirosul de mâncare să nu se împrăştie în toată casă. După fiecare duş, nu uitaţi să ştergeti apa de pe pereţi, cu ajutorul unei raclete.

4. Vara aerisiţi pivniţa doar noaptea
Pe timpul verii aerisiţi în pivniţă doar noaptea sau dimineaţa devreme. În anotimpul rece puteţi aerisi pivniţa oricând. În timpul verii, pereţii pivniţei sunt relativi reci, iar umiditatea aflată în abundenţă în aerul cald, se va condensa pe pereţii reci, creând condiţii propice de apariţie a igrasiei.

5. Aerisiţi prin deschiderea mai multor ferestre, pentru scurt timp
Cel mai bine aerisiţi prin deschiderea mai multor ferestre: astfel poate avea loc un schimb efectiv de aer. Pentru aceasta lăsaţi deschise şi uşile din casă, pentru a se crea curent. Uşile de la încăperile mai prost încălzite lăsaţi-le mai bine închise.

6. Nu crăpaţi fereastra
Închideţi pe timpul zilei fereastra crăpată pe timpul nopţii. Pentru a face economie de energie, reduceţi încălzirea noaptea.

7. Reduceţi umiditatea din pereţi prin aerisire intensivă
Umiditatea în construcţie se adună atât în timpul construcţiei noi, cât şi al renovării, de exemplu prin lucrările de tencuire etc. De obicei dureaza ca. 1 – 2 ani până ce această umiditate va fi uscată, timp în care trebuie să aerisiţi mai mult decât de obicei. Trebuie să calculaţi că în această perioadă va trebui să plătiţi mai mult pentru încălzire.

8. Verificaţi aerisirea după renovări
După o renovare pot să apară condiţii diferite de aerisire, de exemplu dacă fereastra a fost schimbată, dar peretele exterior nu este izolat. În acest caz, va trebui să schimbaţi obiceiurile de aerisire şi să aerisiţi mai lung sau mai des. Se recomandă să controlaţi umiditatea relativă din aer cu ajutorului unui termohigrometru sau măsurător de climă.

9. Uscarea hainelor în casă
Ideal ar fi să nu uscaţi hainele în casă, ci pe balcon sau într-o uscătorie. Dacă acest lucru nu e posibil, închideţi uşa de la încăpere, crăpaţi fereastra şi nu reduceţi încălzirea.

10. Aerisiţi cu ajutorul instalaţiei de aerisire
Dacă aveţi o instalaţie de aerisire cu ventilator, puteţi renunţa la aerisirea prin ferestre. Aceasta o puteţi utiliza doar când aveţi umiditate foarte mare. Dacă doar anumite încăperi au astfel de instalaţii, ca de exemplu baia, atunci va trebui să aerisiţi în celelalte încăperi în mod normal, prin fereastră.

11. Utilizaţi un dezumidificator casnic
Dacă aveţi umiditate excesivă, puteţi opta să utilizaţi un dezumidificator casnic. Un astfel de dezumidificator electric va fi un ajutor suplimentar al unei aerisiri corecte. Consultaţi în shop-ul nostru oferta noastră de dezumidificatoare Trotec.

 

Pericol de mucegai în grădinile de iarnă

tro_blog_luftfeuchte-wintergarten_banner

În anotimpul rece, în grădinile de iarnă se depune deseori apa pe geamuri. În acest caz, nu ajunge să ştergeţi fereastra de apă, căci condensul e întotdeauna şi un avertisment, şi indică o umiditate crescută în aer. Aceasta e periculoasă, căci apare igrasia: chiar şi în grădinile de iarnă.

Cauzele principale ale apariţiei umezelii la geamuri sunt izolarea proastă şi aşa numitele punţi termice, precum şi existenţa unei cantităţi mari de apă în aer, provocate şi de existenţa plantelor în grădinile de iarnă. După ce aerul este saturat cu apă, umiditatea ce nu poate fi preluată de aer se depune pe suprafaţa elementelor mai reci, prin condensare: pe ferestrele grădinilor de iarnă. Apa condensează, şi geamul de sticlă se umple de apă. În principiu, e mai bine dacă condensul se creează pe fereastră, şi nu pe un peretele de cărămidă, unde igrasia ar putea să se extindă mult mai uşor. Totuşi, nici condensul pe ferestre nu este recomandat: apa curge în jos, şi igrasia apare pe la muchii şi elementele de etanşare.

Opriţi extinderea igrasiei cu ajutorul dezumidificatoarelor
Din grădina de iarnă, igrasia şi mucegaiul se poate extinde uşor în întreaga casă, putând provoca reacţii alergice, iar la persoanele cu un sistem imunitar mai slab, chiar şi infecţii. Dacă aveţi probleme în casă cu umiditatea crescută, trebuie să acţionaţi imediat, pentru a scădea umiditatea, utilizând un dezumidificator de aer. În cazul unei ferestre prost izolate, dezumidificatorul nu va putea înlătura complet pericolul de apariţie a condensului, dar va stopa extinderea umidităţii în perete, şi astfel pericolul de apariţie a igrasiei.

TROTEC vă oferă soluţia:
Consultaţi oferta noastră bogată de dezumidificatoare casnice. La fiecare model aveţi trecută suprafaţa pentru care noi recomandăm modelul ales de dvs, astfel că alegerea dezumidificatorului ideal devine pentru dvs. o joacă de copil.

Iarna există pericol de apariţie a igrasiei, datorită umidităţii crescute

tro_blog_luftentfeuchtung_banner

Iarna avem deseori umiditate pe fereastră. Copiii se joacă, desenând diverse forme pe pelicula de apă, părinţii ştiu însă că această umiditate nu e o joacă… Pe drept cuvânt, căci această umiditate pe fereastră ne indică faptul că avem în încăpere o umiditate excesivă, care aduce cu sine şi pericolul de apariţie a igrasiei, atât de periculoase pentru sănătate.

Mai ales în dormitor apare umiditatea pe fereastră. Ştiaţi că un om poate să piardă până la un litru de apă pe noapte, prin respiraţie şi transpiraţie? La această sursă de umezeală se adaugă şi celelalte surse de umezeală din tipul zilei, pentru celelalte încăperi: gătitul, spălatul, curăţatul. Aerul preia astfel umiditate, dar doar până la atingerea gradului de saturaţie. După atingerea acestui grad, aerul cald şi umed se depune pe suprafeţele mai reci, de exemplu pe fereastră. Pe geamul de la fereastră se va condensa umiditatea din aer: geamul devine umed.

Cu adevărat problematic va fi atunci când umiditatea se va depune nu doar pe geam, ci şi pe pereţii exteriori mai reci. Aici nu se va vedea la inceput nimic, căci peretele va absorbi umiditatea. Până în momentul în care se vor forma primele colonii de mucegai, de preferinţă în spatele dulapurilor sau pe colţuri.

Cum putem preveni apariţia igrasiei?
Fie aerisiţi corect, disciplinat, fie aveţi încredere în profesionişti: de exemplu în dezumidificatoare ale clasei Komfort, ca TTK 24 E, TTK 40 E sau TTK 30 S. Câteva sfaturi practice:

  • Aerisiţi de 3 – 4 ori pe zi, pentru câteva minute, cu ferestrele larg deschise
  • Păstraţi o temperetură constantă, căci oscilaţiile mari de temperatură favorizează apariţia condensului. În timpul zilei, temperatura nu ar trebui să urce peste 22°C, iar noaptea să nu coboare sub 18°C
  • Înainte să vă culcaţi, aerisiţi corect
  • Nu riscaţi deloc, şi profitaţi de dezumidificatoare casnice Trotec, soluţia profesională în caz de probleme cu igrasia

Primul ajutor în caz de igrasie
Dezumidificatoarele TTK 24 E, TTK 30 S sau TTK 40 E sunt recomandate pentru păstrarea uscată a aerului în încăperi. Desigur puteţi să optaţi şi pentru alte modele, consultaţi oferta noastră de dezumidificatoare electrice.

Sfaturi utile în caz de inundații

tro_blog_banner_unwetterwarnung_ro

Atât în anotimpul cald, cât și în cel răcoros pot să se producă inundații. Uneori, după o căldură excesivă vin ploile mari. Și în anotimpul răcoros pot apărea aversele de ploi, iar topirea rapidă a zăpezii poate uneori duce la adevărate catastrofe. Egal în ce anotimp ne aflăm, inundațiile sunt un pericol real atât pentru sănătatea cât și pentru bunurile noastre. Noi vă oferim câteva sfaturi utile, pentru a diminua daunele provocate de inundații.

1. Alegeți aparatului potrivit de dezumidificare

Alegerea aparatelor potrivite, cu o capacitate corespunzătoare de dezumidificare e foarte importantă pentru un proces rapid de uscare. Dacă aparatul nu e suficient de puternic, uscarea durează mai mult decât necesar. Dar și un aparat prea puternic poate influența negativ și tărăgăna uscarea: acesta duce la o evaporare nefavorabilă, în interiorul peretelui, și nu întâi abea la suprafața peretelui, ceea ce înseamnă că transportarea apei durează mai mult. Apa va fi transportată rapid în perete, prin capilarele materialului, când se află în formă lichidă. Prin aceste capilare, apa va fi transportată până la suprafața peretelui, unde ea se evaporă. Aceste capilare pot însă să transporte doar o anumită cantitate de apă, într-un anumit timp. Dacă veți utiliza însă un dezumidificator mai puternic decât necesar, acesta va prelua de pe suprafața peretelui o cantitate mai mare de apă decât cea pe care o pot transporta capilarele. Acest fapt duce la efectul că apa nu se mai evaporă la suprafața peretelui, ci mai adânc, în perete. Astfel, apa trebuie transportată  în perete sub formă de aburi, pentru a ajunge la suprafață, iar acest lucru durează mult mai lung decât transportul fluid, prin capilare.

2. Poziționați corect dezumidificatorul

În mod ideal utilizați un dezumidificator separat pentru fiecare încăpere pe care doriți să o uscați. Cel mai bine poziționați dezumidificatorul în mijlocul încăperii.

Dacă nu aveți posibilitatea de a avea câte un dezumidificator per încăpere, ar trebui să aveți în acest spațiu, pe cât posibil un ventilator, pentru că schimbul de aer între încăperi e foarte important. Poziționați-l astfel încăt acesta să direcționeze aerul către ușa deschisă. Dacă nu aveți suficiente ventilatoare pentru toate încăperile, atunci schimbați după 2-3 zile poziția aparatelor.

3. Folosiți-vă de o ventilare optimă

Ajutați munca fiecărui dezumidificator cu ajutorul unui ventilator. Ca și la uscarea rufelor, uscarea pereților e mai rapidă când bate puțin vântul. Și la uscarea podelelor și pereților umezi, o ventilare optimă a aerului ajută considerabil la scurtarea perioadei de uscare, sau chiar o înjumătățește.

4. Acordați importanță temperaturii optimale în încăpere

Temperatura ar trebui să fie între 15 °C și 25 °C. La această temperatură obțineți cel mai rapid rezultat de uscare: cu cât e mai cald aerul, cu atât mai multă apă poate acesta prelua. Dacă în încăperile avariate coboară temperatura, vă recomandă să încălziți aerul, pentru a accelera procesul de uscare. Noi vă oferim o gamă largă de aeroterme electrice.

5. Nu pierdeți timpul, acționați imediat

În caz de daune provocate de inundații, rapiditatea e un factor important. Cu cât mai lung durează uscarea, cu atât pot să fie mai mari daunele provocate de aceste inundații.

La caz de nevoie, Trotec e partenerul dvs.

Dacă inundația a avut loc la dvs. acasă sau doar anumite zone din apartament au fost avariate, vă recomandăm să consultați modelele de dezumidificatoare seria TTK E și TTK S. Pentru domeniul profesional vă recomandăm să consultați oferta noastră de dezumidificatoare seria TTK S, unde veți găsi modele ce dezumidifică până la 150 de litri.

 

 

De ce apare igrasia pe la colţuri?

tro_blog_banner_t260_ic080lv_ro

De ce apare igrasia în primul rând pe margini şi pe colţuri? Şi ce legătură are acest lucru cu aşa numitele punţi termice? Aici găsiţi răspunsul la aceste întrebări, precum şi câteva indicaţii practice privitoare la utilizarea a două instrumente de măsură Trotec inovative, pentru a depista rapid pericolul de apariţie a igrasiei, atât pe colţuri, cât şi pe la margini.

Sporii de mucegai se înmulţesc de obicei pe suprafaţa pereţilor, atunci când umiditatea din aer e între 70% până la 85%. O cauză e şi scăderea temperaturii pe suprafaţa pereţilor interiori, astfel creându-se condensul. În acest caz e valabilă regula: dacă temperatura la suprafaţa peretelui interior se răceşte până la o temperatură a punctului de rouă aflat sub 12 grade – la o temperatura în încăpere de ca. 22 de grade şi o umiditate relativă în aer de ca. 55% – atunci vă puteţi aştepta să apară condensul.

 Termohigrometul cu infraroşu T260
Cine doreşte să controleze umiditatea din aer, temperatura la suprafeţele pereţilor, temperatura punctului de rouă, are nevoie de mai multe instrumente de măsură, sau utilizează pur şi simplu termohigrometrul cu infraroşu T260. Cu T260 măsuraţi umiditatea relativă, absolută şi specifică din aer precum şi temperatura aerului, iar cu ajutorul pirometrului laser integrat cu alarmă pentru punctul de rouă măsuraţi dacă temperatura a coborât sub punctul de rouă precum şi temperatura suprafeţelor, de exemplu de la pereţii interiori. Totul doar cu un singur aparat de măsurat inovativ!

Punţile termice sporesc pericolul de apariţie a igrasiei!
Pentru a combate pericolul de apariţie a igrasiei, temperatura suprafeţelor de perete trebuie să fie suficient de mare. Dar ca de obicei, pericolul apare din detalii: acum intervin aşa numitele punţi termice.

Ca şi punţi termice sunt denumite acele elemente sau zone ale unei clădiri, prin intermediul cărora căldura va fi condusă mai rapid spre afară, comparativ cu alte elemente ale construcţiei.  Datorită acestui efect, elemente ale construcţie pot să se răcească în cazul unei temperaturi exterioare scăzute, chiar şi sub 12 grade. Astfel de punţi termice se întâlnesc de obicei pe colţurile unei clădiri. Ele mai sunt denumite şi punţi termice geometrice, pentru că în aceste colţuri, suprafeţele interioare mici se întâlnesc cu  suprafeţele exterioare mai mari, astfel căldura putând să fie transmisă spre exterior.

Acesta e şi motivul pentru care igrasia apare în primul rând pe la colţuri, pentru că la aceste punţi termice, suprafaţa pereţilor interiori se răceşte parţial atât de mult, încât se creează condensul: premisa ideală pentru apariţia primei colonii de mucegai.

Camera termografică IC080LV identifică punţile termice!
Cu ajutorul camerei termografice de la Trotec IC080LV puteţi identifica uşor punţile termice, indiferent dacă acestea au fost cauzate geometric, de material sau de construcţie. Datorită rezoluţie sale înalte, unui domeniu de temperatură de la -20 °C până la +600 °C, precum şi sensibilităţii termice înalte de 0,05 °C, această cameră are o precizie înaltă. Desigur, cu ajutorul camerei termografice puteţi documenta şi izolarea termică a clădirii, sau să verificaţi unde e necesar să interveniţi.

Informaţi-vă acum!
Combateţi igrasia cu ajutorul instrumentului multifuncţional termohigrometru cu infraroşu T260 şi cu ajutorul camerei termografice IC080LV! Mai multe informaţii despre aceste aparate aflaţi în shop-ul nostru www.trotec24.ro.

De ce apare igrasia pe la fereastră?

tro_blog_banner_waermebildkamera-ic080lv_ro

Igrasia apare fie pe la colțuri, fie în jurul ferestrei. De ce tocmai în jurul ferestrei? Soarele bate uneori toată ziua pe peretele de la marginea ferestrei, deci acesta ar trebui să fie suficient de cald. Ajunge o simplă analiză cu ajutorul unei camere de termoviziune: în ciuda razelor de soare, se creează așa-numitele punți termice. Odată cu acestea apare și igrasia și mucegai pe perete.

Glaful, marginea de jur împrejurul ferestrei este o astfel de punte termică. Temperatura peretelui coboară în aceste zone mult, mai ales în anotimpul rece, fapt ce are ca și efect apariția apei, a condensului. Pentru apariția igrasiei e suficientă o valoare de umiditate de ca. 70 până la 85% precum și îmbinările de natură organică, ca de exemplu tapeții și cleiul, ca și hrană. Punțile termice sunt cu atât mai periculoase, cu cât la executarea unei izolări a clădirii, marginile de jur împrejurul ferestrei nu se izolează sau nu se izolează suficient. În acest caz, apariția igrasiei și mucegaiului e ca și programată, iar igrasia ce apare la glaf pune sub semnul întrebării întreaga lucrare de izolare.

Aflați adevărul, cu ajutorul camerei de termoviziune IC080LV
Datorită domeniului de temperatură de la -20 °C până la +600 °C, precum și sensibilității termice de 0,05 °C veți deconspira orice punte termică. În plus, o singură privire aruncată prin camera de termoviziune e suficientă pentru a vă face o părere asupra gradului de izolare. Această cameră e un instrument de lucru atât pentru arhitecți, cât și pentru experți, la efectuarea de expertize. Camera are multe aplicații utile: via Bluetooth opțional sunt posibile comentariile audio (headset), slot pentru memorie precum și un pachet software cuprinzător, pentru analize și evaluări.

Faceți-vă o părere despre camera noastră IC080LV!
Pentru depistarea rapidă a punților termice, documentarea unei izolări termice reușite: camera de termoviziune IC080LV.

IGRASIA: cele cinci confuzii clasice

tro_blog_banner_anti-schimmel-ratgeber_ro

IGRASIA! De un asemenea „colocatar” nu are nimeni nevoie! Odată ce s-a instalat comod pe pereţii casei, igrasia cu greu mai poate fi alungată. În blogul nostru vă prezentăm principalele confuzii cu privire la igrasie, pentru că a cunoaşte cauzele reprezintă primul pas pentru combaterea igrasiei. Chiar dacă nu aveţi igrasie: noi vă ajutăm să o evitaţi pentru totdeauna!

Confuzia nr. 1
Pentru a evita igrasia, e suficient să aerisim în fiecare zi, timp de câteva minute.

Adevărat e însă:

Nu e suficient să aerisim în fiecare zi câteva minute. Un rol important îl joacă şi alţi factori din situaţia concretă, ca de ex. câte persoane utilizează încăperea, temperatura interioară şi exterioară, anotimpul şi caracteristicile construcţiei. În principiu, ar trebui să aerisiţi de mai multe ori pe zi timp de 5 minute, în timpul verii chiar pentru 30 de minute. Mai ales în baie, în pivniţe şi beciuri trebuie să acordaţi importanţă unei aerisiri suficiente.

Confuzia nr. 2
Dacă se vor izola pereţii, atunci chiar că va aparea igrasia, pentru că pereţii nu vor mai respira!

Adevărat e însă:

Pereţii nu respiră! Totuşi, o cauză des întâlnită pentru apariţia igrasie este lipsa izolaţiei, combinată cu o umiditate ridicată în aer. O încălzire adecvată a încăperilor, împreună cu o izolare bună a pereţilor, garantează pereţi cu suprafeţe calde, ceea ce duce la combaterea apariţiei condensului pe pereţi. Acestea sunt premisele ideale pentru a combate umezeala şi igrasia şi de a face economie la factura de încălzire.

Confuzia nr. 3
Igrasia se curăţă pur şi simplu cu soluţie, şi gata!

Adevărat e însă:

Experţii avertizează asupra pericolului unei înlăturări necorespunzătoare a igrasiei, precum şi al utilizării de fungicide (substanţe ce ucid ciupercile) precum şi altor produse de îndepărtarea mucegaiului în interioare: acestea poluând aerul din încăpere, provoacă probleme de sănătate mai mari chiar decât cele provocate de sporii de mucegai. Dacă aveţi o suprafaţă foare mică contaminată minimal, ar trebui să utilizaţi substanţe din gospodărie, precum apa oxigenată sau alcoolul, pentru că şi acestea curăţă, dar au mai puţine efecte nocive. Mai târziu, dacă aveţi o suprafaţă de ca. o jumătate de metru acoperită de igrasie, vă recomandăm să luaţi legătura cu o firmă specializată.

Confuzia nr. 4
Beciurile şi pivniţele trebuie aerisite vara puternic!

Adevărat e însă:

Dacă aerul cald, văratic, pătrunde în încăperile reci precum beciuri şi pivniţe, umiditatea din aer condensează pe pereţii reci. Vara, uşile şi ferestrele pivniţelor şi beciurilor ar trebui să rămână mai bine închise. Nu umiditatea din aer e decisivă, ci temperatura. Pentru o aerisire efectivă trebuie doar să fie suficient de rece. Aerisirea puternică a pivniţelor e recomandată primăvara sau toamna, în zilele răcoroase, sau şi mai bine: iarna.

Confuzia nr. 5
La o casă corespunzător renovată, nu există pericol de apariţie a igrasiei.

Adevărat e însă:

Umiditatea apare mai ales după o renovare intensă, şi astfel şi pericolul de apariţie a umezelii. Dacă aerisirea avea loc înainte şi pe la ferestrele, uşile şi acoperişurile neetanşe, când renovaţi sau izolaţi, acestea vor fi etanşate. După renovare, umezeala ce nu se mai aeriseşte prin crăpături ar trebui evacuată aerisind şi mai puternic. Pentru că acest lucru nu este cunoscut, se aeriseşte de obicei ca şi înainte de renovare, cu efectele de rigoare…

Concluzia noastră
Majoritatea daunelor provenite din igrasie sunt cauzate de o umiditate prea mare în aer, care apare, printre altele, şi datorită unei aerisiri necorespunzătoare. Valoarea critică e la ca. 60%. Dacă pereţii reci absorb umezeala condensată, se creează premisele ideale de apariţie a mucegaiului pe perete. Apariţia igrasiei poate fi de fapt evitată, un dezumidificator electric este soluţia ideală de reducere a umezelii în aer. Dezumidificatoarele usucă aerul în încăpere, garantând şi un ambient sănătos şi plăcut.

Umiditate în aer?
Dacă aveţi umiditate în aer, umezeală pe pereţi, pericol de igrasie şi mucegai, aveţi nevoie de un dezumidificator puternic. Consultaţi oferta noastră vastă de dezumidificatoare: pentru fiecare încăpere avem modelul potrivit.

Un ambient sănătos în pivniță (Serie Trotec, partea 5)

tro_blog_banner_trotec_serie_teil5_roPivnița este uneori plină de surprize, și nu în ultimul rând neplăcute, precum aceea de a descoperi apariția igrasiei, datorate umezelii excesive. La noi aflați cum puteți combate umezeala și apariția igrasiei, cu ajutorul unui dezumidificator electric. Astfel veți avea un ambient plăcut și sănătos, chiar și în pivniță.

Cauzele principale ale apariției umidității în pivniță
Proasta aerisire a pivniței, de exemplu prin utilizarea neregulată sau faptul că rafturile, mobila, dulapurile cu scule stau la peretele exterior, precum și lipsa izolării și o izolare proastă au ca și efect răcirea suprafeței pereților. Acest fapt duce la apariția condensului. În acest context apar două confuzii:

Confuzia nr. 1: o vară călduroasă e momentul ideal pentru a usca și aerisi pivnița. Acest lucru nu e adevărat, pentru că aerul cald poartă cu sine și umiditate. Aceasta se depune pe pereții reci ai pivniței.

Confuzia nr. 2: dacă aerul exterior este umed, nu se va putea aerisi. Nici acest lucru nu este adevărat: nu umiditatea aerului este cea hotărâtoare, ci temperatura. Pentru o aerisire efectivă, trebuie doar să fie suficient de rece.

Sfaturi utile pentru un ambient sănătos în pivniță:

  • Nu depozitați materiale sensibile la umezeală

Pe cât posibil, evitați să depozitați în pivniță materiale precum lemn, gips sau cartoane. Dacă acest lucru e inevitabil, atunci puteți să depozitați aceste materiale mai la înălțime, rezemate pe cărămizi, pentru ca circulația aerului pe pământ să nu fie întreruptă.

  • Utilizați dezumidificatoare profesionale

Dacă va fi necesar să uscați hainele ude în pivniță, problema umidității crește substanțial. Din acest motiv, noi recomandăm utilizarea dezumidificatorului TTK 70 S, cu o funcțiune specială de dezumidificare pentru uscarea hainelor. Dacă pivnița este doar slab încălzită, vă recomandăm utilizarea unui TTK 100 S, care la temperaturi de 5-15°C obține o performanță cu 30% mai mare, datorită dezghețării sale cu gaz fierbinte. Pentru pivnițe ce nu vor fi deloc încălzite, vă recomandăm utilizarea unui TTR 55 E.

  • Poziționați rafturile doar pe pereții interiori

Nu poziționați rafturi pe pereții exteriori. Acest lucru ar trebui să fie ușor de realizat, având în vedere faptul că în pivniță, decorul ar trebui să joace un rol secundar.

  • Aerisiți pe cât posibil atunci când afară este rece

Pe timpul verii, aerisiți pe cât posibil dimineața devreme sau seara târziu, sau în mod ideal, iarna. În mod excepțional, fereastra ar trebui să o lăsați minimal deschisă. Ambele metode garantează un minim de circulare a aerului, la o utilizare neregulată.

Combateți pericolul de apariție a igrasiei
Informați-vă asupra dezumidificatoarelor casnice. În shop-ul nostru www.trotec24.ro puteți consulta oferta pentru diverse modele: dezumidificatorul TTK 70 S, TTK 100 S sau TTR 55 E.

Ați ratat una dintre seriile noastre?
Aici le puteți citi pe toate:
Un ambient sănătos în baie (Serie Trotec, partea 4)
Un ambient sănătos în bucătărie (Serie Trotec, partea 3)
Un ambient sănătos în dormitor (Serie Trotec, partea 2)
Un ambient sănătos (Serie Trotec, partea 1)

 

Un ambient sănătos în baie (Serie Trotec, partea 4)

blog_banner_trotec_serie_teil4_roBaia e o încăpere mai aparte în locuința noastră, în ce privește menținerea unui ambient plăcut și sănătos. Fiind o sursă importantă de umezeală, deseori suntem nevoiți să combatem umezeala direct acolo unde aceasta apare. Dacă mucegaiul începe să apară pe la rosturi, e neaparat necesar să interveniți. Dar mai bine combateți din timp umezeala, utilizând un dezumidificator casnic.

Cauzele principale ale unui mediu ambiental umed în baie
În baie se produce mereu umezeală, indiferent dacă de la duș sau de la cada care stă să se umple. Aici se produc cantități imense de aburi, care sunt foarte greu de evacuat, sau chiar imposibil. Deseori băile nu au un geam suficient de mare, nu au deloc ferestre, sau au o instalație de aerisire mult prea mică.

Pe lângă aceasta, pereții băii sunt deseori acoperiți până sus cu faianță, astfel că peretele nu poate prelua deloc din umezeală: faianța nu absoarbe umezeala. Prosoapele umede precum și lenjeria uscată în baie sunt o sursă continuă de umezeală în baie. Acesta e motivul pentru care deseori apare mucegai pe la rosturi: în mod inevitabil, umezeala nu poate să dispară de la sine, ci își caută ”victima”.

Sfaturi pentru un mediu sănătos în baie

  • Setați în baie o temperatură mai ridicată

În baie ar trebui să aveți o temperatură mai ridicată decât în restul casei, de ca. 22° până la 24° Celsius. E mai plăcut pentru dvs., iar aerul poate prelua mai multă umezeală: un aer mai cald preia mai multă umezeală decât aerul rece.

Un dezumidificator de aer e soluția optimă mai ales pentru băi care nu au ferestre, sau pentru situații când sunteți nevoit să uscați hainele în baie. Băile sunt în general mici, noi vă recomandăm dezumidificatoarele noastre mici și avantajoase la preț, model TTK 25 E, TTK 29 E, TTK 30 S, TTK 31 E sau TTK 40 E.

  • Pe cât posibil, faceți duș cu fereastra deschisă

Astfel evacuați imediat umezeala, imediat după ce ea se produce. În spatele perdelei de duș sunteți mai ferit.

  • Nu uscați haine în baie

Pe cât posibil, nu uscați hainele în baie și uscați prosoapele umede pe balcon.

  • Aerisiți corespunzător

După ce ați utilizat baia, nu uitați să aerisiți corespunzător: aerisiți întăi de la fereastră, iar apoi lăsați ușa deschisă, astfel că umiditatea reziduală să poată să se usuce în încăperile învecinate.

  • Aplicați faianță doar pe o înălțime de până la ca. 1,50 m

Având în vedere faptul că pereți vor fi stropiți cu apă doar până la această înălțime, nu aplicați faianță mai mult decât necesar. Cu ajutorul plăcilor speciale cu silicat de calciu sau cu prelucrări speciale pe pereți și tavan, reglați pe timp îndelungat concentrația de umezeală.

  • Îndepărtați umezeala de pe suprafețele netede

Curățați suprafețele netede de apă, cu ajutorul unei raclete de geam, pentru a reduce suplimentar umiditatea, în mod imediat, simplu și ușor.

  • Prelungiți durata de funcționare a instalației de aerisire, dacă aveți o astfel de instalație în baie

La multe instalații de aerisire automate s-a reglat o durată mult prea scurtă de funcționare, care nu e suficientă pentru o aerisire efectivă. O prelungire a acestei durate e de multe ori foarte efectivă și ușor de setat.

Opriți pericolul de apariție a igrasiei în baie!
Informați-vă asupra dezumidificatoarelor casnice. În shop-ul nostru www.trotec24.ro puteți consulta o ofertă vastă, pentru toate nevoile.

Ați ratat una dintre seriile noastre?
Aici le puteți citi pe toate:
Un ambient sănătos în bucătărie (Serie Trotec, partea 3)
Un ambient sănătos în dormitor (Serie Trotec, partea 2)
Un ambient sănătos (Serie Trotec, partea 1)