Luna aprilie a fost destul de caldă și a făcut posibilă startarea în sezonul de grătare ceva mai devreme. Chiar și vegetația și-a dat drumul și totul a devenit destul de repede verde. Mestecenii au avut în această primăvară o evoluție bună și au înflorit destul de devreme, și asta cu toate că acest fenomen este posbili doar tot la doi ani. Sub acest aspect însă suferă cei ce au alergii, deoarece mesteacănul împreună cu aninul și alunul aparțin de copacii ce dezvoltă alergii puternice. Deci pentru cei ce suferă de alergii este codul roșu!
50 la sută din alergii sunt , după un studiu al universității din Viena, o consecință a cocteilului din aer format din amestec de polen de la mesteacăn & co. Și chiar dacă alunul, aninul, plopul și mesteacănul trec înet de perioadaq de inflorire, cei bolnavi de alergii nu vor avea încă liniște. De la mijlocul lui mai apar florile de pin, pătlagină, urzică și secară iar ierburile acum incep să își dea drumul. Fundația germană de informare atrage atenția asupra faptului că ierburile lasă puțin polen în primul an iar în al doilea an iși dau drumul cu desăvârșire. De aceea se atrage acum atenția pentru că anul acesta va fi mult mai mult polen de la ierburi și plante.
Și de unde vine acest praf galben?
După cum spun experții, acest praf este mult mai puțin agresiv ca polenul pentru căile respiratorii însă mult mai greu de suportat pentru că se așterne peste tot , pe terase, pe mese în grădini, pe mașini , pe ferestre etc. Cauza pentru această mică urgie galbenă nu este praful din Sahara ci molidul. Și molidul înflorește anul acesta deosebit de intensiv iar praful galben va dura până la începutul lui iunie. Singurul ajutor aici este o ploaie zdravănă, iar terasele, mesele, mașinile și ferestrele vor fi astfel într-un fel spălate de această plagă.
Încredeți-vă în ploaie sau cel mai bine în purificatorul de aer AirgoClean 10 E…
Purificatorul compact de aer AirgoClean 10 E curăță cu încredere, automatizat și cu putere aerul din încăpere de polen. Pe lângă aceasta se poate utiliza cu succes împotriva alergenilor precum părul de animale, prafului fin, bacteriilor din aer și contra excrementelor acestora. În spatele designului său plăcut se ascund două filtre puternice combinate într-un sistem foarte eficient de curățire a aerului: un filtru Dacron și un filtru HEPA. Ambele sisteme reușesc o filtrare a aerului în proporție de 95 % și este ideal pentru încăperi de până la 20 m²!
Cu acest sistem de filtrare deosebit de efectiv, purificatorul de aer AirgoClean 10 E reușește să conferă o climatizare naturală deoarece noxele sunt filtrate fără utilizarea de ozon din atmosferă. Purificarea aerului se face și prin ionizatorul inegrat care ajută la creșterea calitativă a calității aerului.
Purificatorul design AirgoClean 10 E – exclusiv numai la Trotec!
Comandați purificatorul de aer AirgoClean 10 E la cele mai atractive prețuri acum în magazinul nostru online – Trotec-Shop!