Noul LD6 este un aparat de măsură și detectare pe care experții din domeniul alimentării cu apă îl folosesc pentru a detecta electroacustic scurgerile și fisurile conductelor. Astfel se pot rapid și precis controla sisteme întregi de conducte și armături. Aparatul detectează undele sonore care se propagă prin conducte și toate conexiunile metalice precum racordurile la case, hidranturi și gurile de canal, localizând astfel eventualele fisuri și scurgeri de la fața locului.
Detectare de neetanșeități – așa se numește misiunea pe care o are acest detector sonor de scurgeri LD6. Aparatul detectează și amplifică propagările de sunet pe care le formează scurgerile de apă. Scurgerea de apă din conducte face ca aceasta să vibreze și provoacă așa numitele unde de propagare pe care detectorul LD6 le captează. Chiar și cele mai mici vibrați sonore, detectorul de scurgeri LD6 le sesizează cu ajutorul unei combinații de senzori de înalta sensibilitate și tehnică acustică de amplificare.
Altfel, detectorul sonor de scurgeri LD6, „ascultă” și localizează locul fisurii din conducte prin sunetul produs de miscarea apei la locul neetanș. În cazul în care se află o fisură în conducta măsurată, se va produce un zgomot specific în acel loc. Afișajul integrat al nivelului sonor indică în plus și intensitatea cu care sunetul va fi înregistrat: cu cât sunetul este mai mai intens cu atât locul fisurii este mai aproape și invers.
Așa funcționează
Detectarea locului fisurii se face cu LD6 în principiu destul de simplu: așezați vârful aparatului pe obiectul de verificat și observați indicațiile date de afișajul cu LED. Dacă afișajul indică stabil, fără fluctuații, atunci în conductă se găsesc neetanșeități sau se produce tocmai o golire de apă voită a conductelor. Dacă nivelul sonor scade pe afișaj până la valoarea zero, atunci nu avem neetanșeități în sistemul de conducte. Cuplați căștile audio și reglați calitatea transmiterii semnalului sonor. La final marcați locurile în care s-au efectuat măsurătorile.
Filtrarea frecvențelor înalte sau joase se face prin apăsare pe buton, astfel măsurătorile și detectările se pot face cu suces atât prin conducte metalice cât și cele din aliaje nemetalice. Transmiterea fără cablu Bluetooth spre căștile audio din dotare vă ușurează enorm măsurarea. Pentru măsurare puteți să amplasați direct vârful detectorului sau accesoriile aflate în dotarea LD6 pe conductă, armătură sau pe sol.
Patru avantaje practice care m-au convins:
- Simpla utilizare prin apăsare pe buton
- Butonul de filtrare a frecvențelor înalte și joase
- Afișajul în 8 trepte al nivelului sonor
- Transmisia fără cablu a semnalului spre căștile audio Bluetooth
Detector LD6 – măsurător compact de mare precizie!
In cutia de transport găsiți aparatul de măsură LD6, căștile audio Bluetooth, trepied, magnet, tijă detectoare cu extensie dublă, încărcător de 230 V, încărcător auto de 12 V, cablu de încărcare al aparatului cu USB, cablu de încărccare al căștilor audio cu USB.
Din săptămâna a 18-a aveți posibiliatea de a achiziționa acest nou aparat pentru detectare de scurgeri.
– acum în Trotec-Shop!
pana la ce adancime detecteaza? si cat costa?
Buna ziua,
Va multumim pentru interesul acordat produselor noastre, precum si magazinului nostru online.
Efectuare comanda: exclusiv online, in shopul nostru http://www.trotec24.ro, dupa inregistrare ca si client persoana fizica sau juridica. Dupa efectuarea comenzii, veti primi automat, pe mail, confirmarea de comanda.
Ofertele noastre sunt publice pentru toti clientii si le gasiti pe pagina online a magazinului.
Aveti mai jos conditiile noastre
Modalitati de plata:
Carte de credit: (Mastercard sau Visa), atat pentru moneda aleasa in RON sau EURO.
Paypal: Inainte de a efectua comanda, va rog sa setati in shop moneda EURO: dreapta jos, in site. Momentan nu se pot efectua plati in RON cu paypal.
Plata in avans (virament bancar): Dvs. puteti achita in RON sau in EURO, pe contul firmei noastre din Germania prin virament. Va rugam sa aveti in vedere faptul ca la aceasta modalitate de plata bancile percep un comision suplimentar, care va va fi afisat pe site, la efectuarea comenzii. Totodata, durata comenzi se prelugeste cu cel putin 10 zile.
Expediere: produsele pe stoc le expediem din Germania, in ca. 1 – 5 zile lucratoare, cu curierat rapid (UPS, DPD, DHL). Transportul dureaza ca. 3-5 zile. Costul transportului e afisat pe site, pentru fiecare articol in parte. Pe mail primiti automat, la expediere, numarul de tracking, pentru a putea urmari online evolutia transportului.
Garantie: noi oferim pentru produsele noastre noi 2 ani de garantie pentru persoane fizice, si un an pentru persoanele juridice. Pentru produsele second hand (sunt insemnate corespunzator in shop, cu denumirea “second hand” si cu indicarea suplimentara a gradului de uzura), garantia este de un an. Reparatia are loc in Germania, costurile de transport sunt suportate de firma noastra.
Instructiuni de utilizare: vă recomandăm să consultaţi instrucţiunile de utilizare aici: https://ro.trotec.com/produse-si-servicii/service/descarcari/ Introduceti in casuta de cautare modelul dorit (de ex. TTK 71 E, PAC 2000 E etc) si faceti click pe “căutare”. Mai jos vor fi afisate instructiunile de utilizare.
cu stima,
echipa Trotec